Experiența lui Lucian Bode, în domeniul pentru care a fost propus ministru, Transporturile

Publicat: 26 10. 2019, 08:57

Lucian Bode a fost în 2012 ministru al Economiei în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. În prezent este președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților.

Ocupând funcția de președinte al comisiei de transport și infrastructură din Camera Deputaților, Lucian Bode și-a exprimat în mai multe rânduri, părerea asupra infrastructurii din România, pe care o consideră precară.

„România, ca membru NATO și UE are o serie de drepturi și responsabilități care transced granițele naționale, iar ideea de protecție a infrastructurilor critice naționale nu trebuie suprapusă ideii de izolare (…) Existența unei infrastructuri de transport precare are drept consecință imediată o slabă mobilitate în plan militar, ceea ce ne pune atât pe noi, cât și pe aliații noștri, într-o poziție extrem de dificilă în situația unui eveniment major”, a precizat Bode în cadrul CIP 2019.

În 2017, Lucian Bode a depus, în Parlament, un proiect ce modifică Legea nr.98/2016, privind achizițiile publice, care se află la Camera Deputaților.

„Ca să putem îmbunătăți aceste etape, fiecare trebui să-și facă treaba lui. Noi, în Parlament, Legislativul, am modificat Legea Achizițiilor pentru a descuraja contestatarii de serviciu (…) Sunt 10-15 constructori mari și lați pe care îi găsim în toate marile proiecte, și pe rutier, și pe feroviar și la metrou. Dar trist este că România a pierdut la Curtea de Arbitraj procese de peste un miliard de euro. Este anormal să găsim în aceste firme care reprezintă constructorii, foști angajați ai CNADNR care să spună >. Vă imaginați că se întâmplă și astfel de lucruri?”, a precizat Bode în cadrul Conferinței „Transportul Urban în Era Digitală.

Acesta este de părere că foarte multe proiecte de infrastructură din țara noastră sunt blocate de contestații sau din alte motive, menționând Linia de tren Gara de Nord – Otopeni sau Magistrala Drumul Taberei, care au ani de întârziere sau sunt blocate în diverse puncte ale contractelor.

Lucian Bode este un critic activ al ministrului interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc. Fiind membru al Comisiei de anchetă privind activitatea companiei aeriene de stat Tarom, în perioada 2007-2018, acesta a dezbătut în ultimul comunicat de presă publicat pe 21 octombrie, situația generată de Cuc la compania de care va trebui să se ocupe în cazul în care va primi mandatul de ministru. „Ministrul Răzvan Cuc este artizanul dezastrului de la Tarom și lasă în urma sa o companie pe butuci”, a afirmat acesta.

Totodată, acesta i-a solicitat și Vioricăi Dăncilă, când ocupa funcția de premier, să demareze proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov, afirmând că pentru realizarea marilor proiecte, este nevoie de experți specialiști.

„Îi solicit premierului României, doamnei Viorica Dăncilă, să pună capăt experimentelor nefericite pe care le exersează în privința proiectelor mari de infrastructură de transport și să demareze proiectul autostrăzii Comarnic -Brașov în condiții de transparență și eficiență, utilizând fondurile europene. Singura soluție pentru a avea cât mai curând acest tronson de autostradă în lucru este ca guvernanții să accepte că au nevoie de expertiză de specialitate pentru realizarea unui astfel de obiectiv și, totodată, să conștientizeze că avem obligația să construim infrastructura mare de transport din România accesând fonduri europene puse la dispoziția țării noastre. Nu în ultimul rând, pentru a avea un proiect finalizat cu succes, trebuie respectate toate normele europene în materie, și parcurgerea tuturor etapelor într-un mod clar și transparent”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Lucian Bode.

Până în prezent, Lucian Bode a înregistrat 56 de inițiative legislative depuse în Parlament.