Familia Regală se pregătește pentru un scenariu sumbru: ”Semnalele nu sunt pozitive”

Publicat: 28 08. 2016, 14:04

”Am vorbit chiar eu personal cu principele Radu care mi-a explicat că starea de sănătate a regelui este într-o continuă degradare. Adică posibilitățile fizice scad pe zi ce trece. El nu poate să estimeze în mod concret, pentru că nu poate să o facă, când va fi acest deznodământ. Dar semnalele nu sunt pozitive așa încât, din nefericire, anul acesta poate să se încheie și cu celălalt eveniment. Dacă nu anul acesta, atunci poate la începutul anului următor. Nu știm exact. Până la urmă, noi credem în Dumnezeu și Dumnezeu este cel care hotărăște. Este și de intuit treaba asta, având în vedere că regele nu a putut să participe la evenimentul major, ultim din viața femeii iubite și a mamei copiilor lui. Am convingerea că dacă ar fi putut cu adevărat să participe la acest eveniment, cu siguranță Regele Mihai participa”, a declarat călugărul de la Curtea de Argeș, conform jurnaluldearges.ro.

Regele Mihai ar urma să împlinească 95 de ani în octombrie. Soția sa, Regina Ana, a murit pe 1 august, la 92 de ani, fiind înmormântată pe 13 august la Curtea de Argeș.