FLASHMOB cu măști medicinale ÎMPOTRIVA POLUĂRII în fața Primăriei Capitalei. Copiii, diagnosticați cu ASTM și SINUZITE

Publicat: 12 12. 2018, 15:01
Actualizat: 26 03. 2019, 05:37

This browser does not support the video element.

„Noi suntem un grup de cetățeni din zona Kiseleff și după cum știți, această zonă este o insulă într-o mare de mașini. În zona noastră, incidența bolilor respiratorii este foarte mare și în special copiii sunt cei mai afectați, care sunt foarte des diagnosticați cu astm bronșic sau sinuzite. Am hotărât că, neavând un trotuar decent pe care să mergem, inclusiv cu cărucioare, neavând nimic din ce este transportul alternativ, iar calitatea aerului este deplorabilă, am făcut acest protest. Vrem să transmitem că suntem bolnavi din cauza aerului poluat”, a declarat Claudia Florescu, președinte Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff

Inițiatorii au transmis și o scrisoare deschisă primarului general și consilierilor din CGMB.

Primăria Capitalei a transmis printr-un comunicat ce a făcut pentru a îmbunătăți calitatea aerului.

Pentru îmbunătățirea calității aerului în București, actuala administrație a Primăriei Capitalei a luat măsuri concrete în mai multe domenii:

– modernizarea transportului public;

– încurajarea mjloacelor de transport alternative;

– recuperarea spațiilor verzi (ex: s-au alocat fondurile bugetare necesare recuperării parcului Verdi);

– ample controale care vizează disciplină în construcții,

– eliminarea depozitelor necontrolate de deșeuri,

– igienizarea terenurilor virane etc. (până în luna septembrie 2018, Poliția Locală a efectuat peste 500 de controale pe șantiere și au aplicat 391 de sancțiuni în valoare totală de peste 720.000 de lei).

În comunicatul PMB, se mai menționează programul „Rabla București”, prin care se acordă o primă de 9.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi.