Florența Albu, noul prefect al județului Caraș-Severin, după demisia lui Matei Lupu, plasat sub control judiciar în scandalul permiselor de port-armă

Publicat: 06 12. 2019, 21:32

„Au fost făcute numiri în funcții în patru județe. De mâine, avem un nou prefect în Caraș-Severin în persoana doamnei Albu Florența, la Ilfov e numit Zamfir Daniel Tudorel, la Mehedinți Pavel Cristinel, iar la Suceava Gheorghe Moldovan Alexandru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de Guvern de vineri.

Prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, a fost plasat sub control judiciar, joi, după perchezițiile de miercuri legate de autorități care interveneau în favoarea unor persoane care voiau să obțină arme, dar nu participau la cursuri. Lupu a demisionat din funcția de prefect.

De asemenea, numele fostului ministru Mihai Fifor apare în dosarul de la Caraș-Severin privind aprobarea ilegală a deținerii de arme. Unul dintre suspecții din dosar a menționat numele lui Fifor și al lui Ion Mocioalcă pentru a intimida conducerea IPJ astfel încât să nu fie tras la răspundere pentru fapte.

foto: reper24.ro