FMI TRANSMITE ROMÂNIEI: FACEȚI ROST DE BANI. AVEȚI LA DISPOZIȚIE 10-15 ORE PENTRU NOI MĂSURI

FMI TRANSMITE ROMÂNIEI: FACEȚI ROST DE BANI. AVEȚI LA DISPOZIȚIE 10-15 ORE PENTRU NOI MĂSURI
Publicat: 23/04/2012, 19:20
Actualizat: 24/04/2012, 09:13

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, nu a dorit săcomenteze decizia Curții Constituționale, prin care au fostdeclarate neconstituționale reducerile de pensii și recalculareapensiilor magistraților în funcție de contribuțiile pe care le-auvirat la buget și nu în funcție de ultimele salarii încasate. „Amînvățat să nu mai fiu suprins de nimic”, a declarat oficialul FMIîntr-o emisiune TV.

El a precizat că au mai fost probleme similare și în alte stateși s-a reușit depășirea acestor momente mai puțin bune dar și căexistă mai multe soluții în momentul de față pentru ca România săse încadreze în țintele impuse de Fond, mărirea TVA fiind unadintre ele. „Sunt mai multe opțiuni în momentul de față. MărireaTVA este una dintre ele. Se poate alege însă și combinație întremărirea taxei pe valoare adăugată și cea aplicată veniturilorfiecărui angajat (cota unică, n.r.)”, a explicat Tănăsescu, cumențiunea că „este limpede că trebuie mers pe soluția cea maisimplă” și că aceasta va fi luată în urma discuțiilor dintre Guvernși FMI. Există însă și un termen limită, de 10-15 ore, în carereprezentantul României la Fond susține că guvernul trebuie sădecidă cum va compensa imposibilitatea de a aplica scăderea cu 15%a pensiilor.

Citește și SPECIAL – Șeitan: Pensiile nu maipot fi tăiate în condițiile deciziei CCR

SPECIAL Blaga: SoluțiileGuvernului vor fi publicate după discuțiile cu FMI șiBM

Fostul ministru de Finanțe a ținut să sublinieze la finaluldiscuției că „Fondul rămâne în continuare determinat în programulcu România, iar găsirea unei soluții rapide va conduce la oschimbare de percepție și de încredere în ceea ce privește economiaRomâniei. Soluția trebuie găsită foarte rapid. Sunt convins căGuvernul o va face, fie prin ordonanță de urgență, fie printr-olege pe care o va propune. Este cert că cel mai important este săprivim cu calm, cu încredere și cu speranța ca în cursul zilelorurmătoare, atât Fondul, cât și Comisia, să aprobe aceste noimăsuri”.


Premierul Emil Boc a făcut o declarație la Palatul Victoria:

• Am luat act de decizia CCR, pecare nu o comentez în niciun fel.

•Soluția temporară propusă deGuvern, dar neacceptată de CCR, reprezenta cea mai bună soluție.Guvernul are pregătit pachetul alternativ demăsuri de reducere și care se negociază cu FMI și BM.El va fiprezentat după negocierile cu FMI, BM și CE.

•Precizez că potrivit deciziei CCR componentade reducere cu 25% a salariilor rămân în vigoare, ca și cea dereducere a pensiilor cu 15%, în afară de cele ale magistraților,deci rămân în picioare.

•Premierul evită să spună că în pachetulalternativ sunt prevăzute măriri de taxe șiimpozite.

•CCR a validat aceste măsuri înprivința pensiilor speciale, deci se pot aplica și merge maideparte.

•Nu este neapărat nevoie cadelegația FMI să se întoarcă în România. Negocierile pot continuași așa.

•Vreau să-i asigur pe toțicetățenii români că știm ce pachet de măsuri putem implementa,știmce avem de făcut, știm cum să menținem deficitul la 6,8%.

•Obiectivul nostru este săpăstrăm acordul cu Fondul și să menținem calendarul impus deel.

• Pachetulalternativ va asigura în continuare finanțarea deficitului.Mandatul meu este să scoatem România din criză.
maria toader: Reducerea cu 15% a pensiillor reprezenta peste 1,3%din PIB


Guvernul vrea să adopte o OUG de creștere a taxelor, care săcompenseze cheltuielile de 1% din PIB, rămase în vigoare prinnereducerea pensiilor cu 15% și să ceară Parlamentului modificarearapidă a legilor pe care s-a pronunțat Curtea Constituțională, audeclarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

O majorare a TVA-ului de la 19 la 24% ar acoperi aproximativ întotalitate cheltuielile generate de eliminarea măsurii privindreducerea cu 15% a pensiilor, de 1,2 miliarde euro, dar ar generași costuri suplimentare pentru firme, inclusiv administrative șiinformatice, au afirmat sursele.

Executivul are în vedere și o majorare a cotei unice de până la20%, dar efectul este mai greu de cuantificat. Creșterea celor douătaxe la aceste valori a fost una dintre variantele vehiculate înluna mai în timpul negocierilor cu delegația FMI.

ŞOCANT! Miliardarul român care le-a INTERZIS angajaţilor să se vaccineze: ”Vreţi să nu mai faceţi...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Ce a vorbit Vlăduța Lupău cu Neymar la Paris! Frumoasa cântăreață a dezvăluit tot: `El...
Bonurile de masă din România, schimbare radicală! Ce vor trebui să facă românii în curând
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Mașină second hand în rate, fără avans: Cât este rata lunară pentru un SUV Volvo...
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Țara în care toți angajații primesc o săptămână de concediu plătit pentru a limita răspândirea...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
O scrisoare de AMOR a excentricei regine Maria Antoaneta a DEZĂLUIT ceva INCREDIBIL după aproape...
Băutura din România după care străinii sunt înnebuniți! Aproape toată producția merge la export, românii...
Alertă alimentară în România. Fructele și legumele care sunt pline de pesticide
Medicul Virgil Musta cere LOCKDOWN total pentru a opri pandemia
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Predicții sumbre pentru România: „Vom pierde peste 3.000 de vieţi până duminică la ora 13....
El va fi noul premier al României! Este oficial! Ședință de urgență în PNL
INFORMAȚIA MOMENTULUI: Nicolae Ciucă - viitorul prim-ministru! Americanii l-au convins pe Klaus Iohannis
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021