Fost viceprimar al Craiovei, reținut pentru luare de mită

Publicat: 15 04. 2015, 18:22

Procurorii anticorupție au reținut-o pe Calangiu miercuri, ea fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

Conform Direcției Naționale Anticorupție (DNA), între 2007 și 2014, perioadă în care Cristina Calangiu a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență numărul 1 Craiova – în perioada 2006-2009 -, respectiv, viceprimar al municipiului Craiova – în perioada 2012-2015 -, printr-un intermediar, a cerut și a primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei și 8.000 euro, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri, la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, susțin procurorii.

Cristina Calangiu va fi prezentată Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Fostul viceprimar al Craiovei a fost reținut în dosarul în care, în 2 aprilie, un șef de serviciu de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj a fost arestat preventiv, fiind acuzat că primit sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei de la diverse persoane pentru a le ajuta să obțină ilegal certificate de încadrare în grad de handicap.

Potrivit unui comunicat al DNA de la acea dată, Radu Smarandache, șef de serviciu de la DGASPC Dolj, a fost reținut de procurorii DNA Craiova, pentru luare de mită în formă continuată.

De asemenea, Rodica Țenea, consilier juridic la Direcția Juridică din Primăria Craiova, a fost reținută pentru trafic de influență în formă continuată.

În ordonanța de reținere se arată că, în perioada 2013 – 2015, Radu Smarandache, în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Dolj, printr-un intermediar, a cerut și a primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 500 și 1.000 de lei, de la persoane care doreau să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptățite, sau să fie aparținători ai acestora.

În acest scop, Radu Smarandache, care avea printre atribuții și verificarea și avizarea raportului de evaluare complexă, respectând criteriile de încadrare în grad de handicap, a intervenit pe lângă membrii comisiei din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj, în scopul încadrării acestor persoane în anumite grade de handicap.

De asemenea, în perioada 2012 – 2015, Rodica Țenea, în calitate de consilier juridic la Direcția Juridică din Primăria Craiova, prin același intermediar, a pretins și primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 2.000 de lei și 8.000 de euro, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituții din Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relațiile pe care le are cu factorii de decizie din aceste instituții.