Fostul Episcop de Huși, trimis să lucreze la un schit: Va primi bani în funcție de munca prestată. Ce pregătire are Corneliu Bârlădeanu

Publicat: 21 08. 2017, 18:04

„Fostul episcop de Huși va locui într-o casă pusă temporar la dispoziția lui, este o locuință modestă, care necesită reparații și nu va mai primi salariu de episcop pentru că nu mai ocupă această funcție. Acesta va primi o remunerație în funcție de munca prestată. Încă nu i s-a stabilit o fișă a postului, ca să spunem așa, dar se poate ocupa de îndeletniciri pe parte culturală, el cunoaște multe limbi străine, a studiat în Germania, poate să facă traduceri, de exemplu, pe care ar putea primi bani”, a adeclarat pentru MEDIAFAX, purtătotul de cuvânt la Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Întrebat dacă va mai sluji Corneliu Bârlădeanu, reprezentantul Patriarhiei a explicat că „retragerea fostului episcop de Huși a adus aceleași consecințe practice ca și caterisirea, deci, nu mai are dreptul să slujească pentru că nu mai face parte dintr-o treaptă clericală, este un simplu monah”.

„Fostul episcop de Huși nu mai reprezintă instituția Bisercii, dar poate fi un simplu călugăr pentru că misiunea Bisericii este aceea de a vindeca moral o persoană căzut, astfel, Corneliu Bârlădeanu se află într-un proces de pocăință”, a adăugat Bănescu.

Vineri, Corneliu Bârlădeanu și-a depus cererea de autoretragere din funcția de Episcop de Huși, chiar în ziua în care Sinodul Permanent urma să ia o decizie cu privire la situația clericului.

Pe 30 iunie procurorii DNA Iași i-au trimis în judecată pe Sebastian Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui, și Mihai Bumbu, preot paroh la Parohia Văleni, județul Vaslui, pentru că l-ar fi șantajat pe Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu. Ulterior, imaginile au apărut în spațiul public.

După ce filmarea a fost făcută publică, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că după ce a analizat imaginile cu doi bărbați întreținând relații sexuale apărute în spațiul public, poate confirma că unul dintre aceștia este Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeau.