Fostul ministru PDL Stelian Fuia, urmărit penal de DNA în afacerea Fundulea

Publicat: 23 04. 2014, 15:58
Actualizat: 23 04. 2014, 18:15

Fostul ministru pedelist Stelian Fuia este acuzat de DNA că, în perioda 2005-2008, când a condus Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea, nu a contestat o cerere de executare silită formulată chiar de sora și cumnatul său. Procurorii susțin că, în acest fel, au fost înstrăinate clădiri în valoare oficială de 1,6 milioane lei care însă au fost vândute doar cu 240.000 lei.

Stelian Fuia, care a fost și ministru al Agriculturii în guvernul Ungureanu, a condus în perioada 1 martie 2005-15 decembrie 2008 Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea, care avea o datorie către Stațiunea Didactică Belciugatele. Această creanță a fost preluată de SC PROCERA AGROCHEMICALS, companie deținută de către STATE ALEXANDRINA și STATE DANIEL, soră, respectiv cumnat ai lui Stelian Fuia.

După ce au preluat creanța, rudele lui Fuia au cerut executarea silită a Stațiunii Fundulea. Aici, spun procurorii, Fuia a intervenit fraudulos. Mai exact, după ce instanța de fond a încuviințat executarea silită, Stelian Fuia nu a contestat decizia, ea devenind definitivă și executorie. „Inculpatul Fuia Stelian, în calitate de director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea (funcție pe care a deținut-o în perioada 1 martie 2005-15 decembrie 2008),  cu știință, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, în cadrul unei proceduri de executare silită,  fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedura de licitație organizată de inculpatul Oprișan Constantin, la 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului, în valoare de  243.950 lei și la îndestularea în acest mod a creditorului SC PROCERA AGROCHEMICALS România SRL cu suma totală de 174.631 lei, societate la care State Alexandrina, sora lui Fuia Stelian era asociată”, se arată în comunicatul DNA

Procurorii mai spun că Fuia i-a dat banii unui intermediar, care a cumpărat clădirile și bunurile scoase la licitație pentru a acoperi datoria către rudele sale. „Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că la activitățile menționate a participat, în calitate de complice, și inculpatul Paraschivoiu Dragoș Alin, care a acceptat să intre formal în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos, prin licitație, plătind pentru aceste bunuri  suma de 231.000 lei. Această sumă însă i-a fost virată în cont, la data de 21 decembrie 2005, de către  Fuia Stelian. La data de 23 decembrie 2005 suma de 230.700 lei a fost virată de Paraschivoiu Dragoș Alin în contul executorului judecătoresc Oprișan Constantin, în vederea distribuirii acesteia către creditori”, susțin procurorii DNA, care spun că prejudiciul cauzat statului este de peste 1,6 milioane lei.