Fostul șef al Parchetului Gheorgheni reclamă că este hărțuit de martori din dosarul său de corupție

Publicat: 21 03. 2014, 18:48

La Curtea de Apel Târgu Mureș a avut loc, vineri, un nou termen în procesul în care fostul prim-procuror al Parchetului Gheorgheni, Majeczki Izabella, a fost trimisă în judecată după ce ar fi luat mită vaci și oi, promițând, în schimbul animalelor primite, că va adopta o soluție favorabilă denunțătorului și fiului acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul fostului prim-procuror al Parchetului Gheorgheni a reclamat instanței că Majeczki Izabella este hărțuită de doi martori din dosar, care încearcă să discute cu clienta sa, deși există o interdicție în acest sens și, mai mult, „o păzesc”, stând în fața locuinței acesteia și însoțind-o când pleacă de acasă.

Potrivit avocatului, împotriva celor două persoane – Pal Antal și Bajko Ferenc, care au calitatea de martor în acest dosar, dar încă nu au fost audiați – Majeczi a depus deja plângeri, pentru hărțuire, la Poliția Gheorgheni.

La termenul de vineri, instanța a audiat doi dintre denunțătorii din acest dosar – Bajko Sandor jr. și mama sa, Marton Annamaria. Cei doi denunțători au afirmat în fața instanței că își mențin declarațiile date în faza urmăririi penale, povestind că Szabo Toma Carol, concubinul procuroarei, a primit de la ei două vaci, trei oi și doi miei, precum și doi porci și produse lactate, promițându-le, în schimb, că le va rezolva favorabil un dosar în care Bajko Sandor și tatăl acestuia erau cercetați.

Marton Annamaria a spus că ea, personal, nu a asistat la discuțiile care au avut loc între soțul ei, Bajko Sandor, și concubinul procuroarei, Szabo Toma Carol, dar a fost de față când Szabo a primit „unele produse”.

Pe de altă parte, Bajko Sandor jr. a declarat că a fost în biroul prucuroarei, care i-a spus că tatăl lui va fi scos din cauză, iar el va primi două sau trei luni de închisoare cu suspendare. El afirmase inițial că pe parcursul întâlnirii nu s-a pus problema ca în schimbul primirii unei mite în produse Majeczki să intervină în dosarul în care era implicat, însă la observația judecătorului că în faza urmăririi penale a spus contrariul, bărbatul a afirmat că nu își amintește exact ce a spus și a revenit asupra declarației inițiale.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis-o în judecată pe Izabella Majeczki pentru două infracțiuni de luare de mită și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În același dosar mai sunt judecați Sandor Pongracz și concubinul procuroarei, Toma Carol Szabo, pentru complicitate la luare de mită, iar ultimul și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii au arătat, în actul de sesizare a instanței, că în cursul anului 2011, în comuna Ditrău, județul Harghita, procurorul Izabella Majeczki, prin intermediul concubinului ei, Toma Carol Szabo, a pretins și a primit de la o persoană, denunțătoare în cauză, în mai multe tranșe, două vaci, trei oi și doi miei.

Procuroarea a promis, în schimbul animalelor primite, că va adopta o soluție favorabilă denunțătorului și fiului acestuia, care erau cercetați „pentru fapte de violență fizică comise față de alte două persoane, în cadrul unui dosar penal în care supravegherea urmăririi penale era efectuată de aceasta”.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 noiembrie 2013, suspendarea din magistratură a prim-procurorului Izabella Majeczki.