FSLI: Dacă nu vor fi majorate și salariile din învățământ, Executivul să se aștepte la proteste

Publicat: 19 08. 2015, 12:41
Actualizat: 19 08. 2015, 17:02

Sindicaliștii FSLI reamintesc Guvernului că, în Programul de guvernare, mai există un domeniu prioritar – educația, iar după majorările substanțiale acordate înalților demnitari și cele anunțate pentru angajații din sistemul sanitar, Executivul trebuie să regândească, împreună cu sindicatele, calendarul creșterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform căruia salariile ar urma să crească cu 34 la sută până la finalul anului 2017.

„Acest procent de 34 la sută, față de cel de 100 la sută promis a se acorda salariaților din sănătate tot până la finalul anului 2017, ar crea o nedreptate inacceptabilă și un dezechilibru major între cele două domenii strategice”, a spus, miercuri, președintele FSLI, Simion Hancescu, citat într-un comunicat de presă al federației sindicale.

FSLI amintește că, după majorarea din luna martie, salariul net al unui învățător debutant este de 780 de lei, al unui profesor debutant este de 830 de lei, al unui profesor cu definitivatul este de 836 de lei, iar al unui profesor la final de carieră este de 1.825 de lei.

În acest context, conducerea FSLI avertizează că dacă nu vor fi găsite soluții și pentru majorarea veniturilor angajaților din învățământ, sindicaliștii iau în calcul declanșarea unor proteste de amploare.

„Dacă Guvernul nu va face efortul de a găsi o soluție de majorare suplimentară și pentru salariații din învățământ, cu siguranță că numeroasele mesaje de revoltă, pe care le-am primit, se vor transforma în fapte, ceea ce înseamnă că Executivul trebuie să se aștepte la proteste de amploare. Ne-am dori ca, pe 14 septembrie, anul școlar să înceapă în cele mai bune condiții pentru elevi și dascăli”, a declarat liderul FSLI.

Și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a cerut Guvernului ca și angajaților din învățământ să le fie majorate salariile, după decizia de creștere a salariilor din sistemul sanitar.

„În toate discursurile publice reprezentanții Guvernului au declarat că educația și sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Așteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili și majorările din educație. Considerăm că trebuie, în regim de urgență, finalizate discuțiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., și angajații din învățământ să beneficieze de majorări în concordanță cu importanța activității prestate. În condițiile în care observăm că anumite categorii de salariați precum demnitarii, parlamentarii și funcționarii din aparatul central al Guvernului și al președinției sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt prioritățile politicienilor”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.

Federația avertizează membrii Guvernului că majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulțumire în rândul angajaților din învățământ, care poate conduce la posibile acțiuni de protest cu ocazia începerii noului an școlar.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că majorarea salarială se va face „deocamdată doar pentru medici”, anunțul fiind făcut în contextul în care profesorii și polițiștii au reacționat după decizia Guvernului de a crește salariile în sistemul medical și au cerut și ei bani mai mulți.

„Atunci când a fost vorba despre măririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, când avem posibilitatea, prin economii în sistem, cred că așa este corect față de medici. În rest, toată lumea își dorește un salariu mai mare. Deocamdată se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care îi avem putem să majorăm pentru medici, așa cum anul trecut am făcut pentru profesori. Când se poate, se poate”, a spus premierul, la postul de televiziune România TV.

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, la finalul discuțiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru ședința Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

El a precizat că, pentru ședința de Guvern din 26 august, se va pregăti atât OUG privind majorarea salariilor angajaților din sistemul sanitar, cât și un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor.