Gospodăriile din Harghita, atacate de urși în ultimele săptămâni: „Sar peste gard atât de ușor că nici nu-l strâmbă”

Publicat: 18 07. 2014, 16:42
Actualizat: 27 09. 2018, 18:56

Mihail-Dumitru Tinca, primarul comunei harghitene Voșlobeni, de care aparține stațiunea Izvoru Mureșului, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că urșii au apărut în zonă în urmă cu o lună și jumătate, iar de atunci atacă gospodăriile localnicilor, omorându-le animalele din curți.

„Este vorba despre cel puțin 11 exemplare, dintre care trei sunt ursoaice cu pui, una cu un pui, alta cu doi și încă una cu trei pui, și doi urși solitari, pe care i-am depistat noi, dar pot fi mai mulți. De o lună și jumătate, de când au apărut în zonă, au devastat mai mult de 80 de gospodării în cele două localități, au omorât peste 600 de păsări și de iepuri și până acum am întocmit în jur de 70 de dosare de daune, în urma reclamațiilor cetățenilor”, a declarat Mihail-Dumitru Tinca.

Primarul a sesizat Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Harghita și a solicitat sprijinul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

La rândul său, directorul executiv al APM Harghita, Domokos Laszlo, a afirmat că instituția a solicitat Ministerului Mediului autorizație de împușcare pentru doi dintre urși, obținându-se, însă, doar o autorizație de relocare pe același fond de vânătoare.

Dezamăgiți de lipsa măsurilor care să îi protejeze, sătenii și-au montat gratii la geamuri, iar ușile grajdurilor le-au întărit cu drugi de fier, ei încercând între timp să repare distrugerile provocate de animale.

„La mine au intrat de două ori în ultimele șase zile, au stricat și ușa din față și porțile de la grajduri, cel puțin o mie de lei m-a costat să le repar și să le întăresc cu fier. Așa sar (urșii – n.r.) peste gardul înalt de un metru și jumătate că nici nu îl strâmbă, e ceva de speriat, n-am mai vazut așa ceva. Ursoaica își ia puii, îi arunca peste gard întâi pe ei și apoi sare și ea în curte”, a povestit Balazs Istvan, un localnic de 70 de ani din stațiunea Izvoru Mureșului.

Localnicii susțin că acești urși, „care nu se sperie de nimic și de nimeni”, au fost aduși în zonă din alte județe.

„Ăștia sunt aduși de undeva, sunt oameni care spun că au fost lăsați pe culmea Cocoșelul, în spatele carierei din Voșlobeni, dar se vede și după cum se comportă că nu sunt de pe munte. Când am aprins lanterna, venea către mine, nu fugea ca un urs sălbatic, vin către om, nu pleacă. Intră în grădină, fac pagube mari și apoi mai stau și se joacă acolo cu puii de parcă e un teren făcut special pentru ei. Nu se mai poate așa. La mănăstire (Mănăstirea de la Izvoru Mureșului – n.r.) au intrat și au omorât 150 de păsări într-o singură noapte”, a povestit un alt sătean.

Comportamentul atipic al urșilor din zona Izvou Mureșului – Voșlobeni este confirmat și de paznicul de vânătoare de la o asociație de profil din Gheorgheni, trimis să-i ajute pe săteni.

„Nu se comportă ca niște animale sălbatice, vin în sat, nu le e frică de oameni, de împușcături. Am tras cu gloanțe de cauciuc după ei, am tras în aer cu cartușe cu alice, care fac un zgomot foarte puternic și sunt indiferenți. Oamenii, săracii, ies fiecare cu ce apucă, cu petarde, cu oale, crătiți în care bat, lovesc gardurile, fac gălăgie, strigă, nu se tem absolut de nimic. Urșii care sunt în pădure și care umblă la punctele de hrănire, dacă simt omul și de la o distanță de peste 500 de metri, fug. Ăștia nu, au un comportament anormal”, a declarat paznicul de vânătoare Ionuț Bota.

Autoritățile locale se declară depășite de situație și consideră că relocarea urșilor nu reprezintă o soluție.

„Sunt probleme deosebite, lumea este tensionată, speriată și administrația locală nu mai are soluții. Am făcut toate intervențiile la nivel de APM județean, la nivel de minister, la nivel de prefectură. Se pare că nu se vrea sau nu știu care este situația, dar nu se primește o autorizație pentru împușcarea acestor urși. Relocarea a două exemplare nu rezolvă problema, pentru că odată mutate, vor face același lucru, în altă parte. Dar, pe lângă cele două ursoaice, mai sunt și alți urși”, a spus Tinca.

Conducerea APM Harghita a declarat că numărul incidentelor provocate de animalele sălbatice, în special de urși, s­-a înmulțit în această vară, în Harghita. De la începutul anului, au fost depuse la sediul instituției peste 70 de sesizări.

Urșii provoacă pagube însemnate nu numai la Izvorul Mureșului sau la Băile Tușand, ci și în alte zone ale județului, la Casin, în Lunca de Jos și Lunca de Sus, unde au ucis în ultima perioadă mai multe oi și vaci.