Grapini: Filmul despre România realizat de Travel Channel va fi lansat la Londra

Publicat: 30 05. 2013, 20:29
Actualizat: 27 03. 2019, 07:06

Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri și turism, Maria Grapini, a anunțat, joi, că filmul documentar de promovare a României realizat de Travel Channel va fi lansat, în 6 iunie, la Londra, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Maria Grapini a declarat, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că filmul documentar realizat de Travel Channel va fi promovat în șapte țări- țintă, printre care și Marea Britanie.

„Am deblocat acel proiect pe fonduri europene care stătea blocat de doi ani la Ministerul Dezvoltării și Turismului, cum era atunci, și am încheiat contractul cu Travel Channel pentru realizarea filmului de promovare a României. Filmul este gata și va fi lansat la Londra, în 6 iunie, după care va fi promovat în șapte țări țintă, inclusiv în România. Dintre cele șapte țări nu putea lipsi Marea Britanie și de aceea îl lansăm acolo prima dată. Eu voi fi la Londra din 5 iunie pentru a participa la lansare”, a spus Grapini.

Potrivit acesteia, filmul promovează ceea ce România are în prezent și ar trebui să conserve, și anume „frumusețea naturală, eco-natura, ecosistemele, rezervații naturale, Delta Dunării și sistemul balnear”.

Promovarea României în străinătate va fi făcută cu persoane cunoscute la nivel internațional, cum ar Prințul Charles sau Ivan Patzaichin, și legendele precum Dracula, declara, săptămâna trecută, ministrul pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, Maria Grapini.

„Am găsit un proiect blocat și l-am deblocat, am încheiat un parteneriat cu Travel Channel și vor fi două episoade de film cu România, cu personaje ca Prințul Charles sau Ivan Patzaichin. Filmele vor fi date în șapte țări țintă. Acest gen de acțiuni trebuie să le facem ca să promovăm România”, spunea Grapini. (Vasile Măgrădean, corespondenti@mediafax.ro)