Greenpeace confirmă: Niveluri „excesive” de plumb au fost înregistrate în toate acumulările de apă din centrul Bulgariei

Publicat: 04 07. 2014, 14:21
Actualizat: 19 05. 2015, 01:55

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de către dr. Filka Sekulova, din cadrul filialei bulgare a organizației internaționale pentru apărarea mediului, citată de postul Radio Stara Zagora.

Niveluri „excesive” de plumb au fost înregistrate în toate acumulările de apă. Însă cel mai înalt nivel de plumb în apă a fost măsurat la Kovașevo.

Potrivit lui Sekulova, râul Sokolița și acumularea de apă de la Rozov Kladeneț au fost, de asemenea, contaminate, potrivit site-ului, care nu oferă alte informații.

Acumulările sunt folosite pentru pescuit sau la irigarea unor culturi agricole, a avertizat Greenpeace.