HAOS. Peste 30.000 de oameni au trecut prin vamă fără control epidemiologic

Publicat: 17 05. 2020, 12:02
Actualizat: 06 04. 2021, 23:29
(Foto - Arhivă: RAUL STEFF / MEDIAFAX FOTO)

Peste 30.000 de oameni au trecut prin Vama Nădlac după ce autorităţile române au ridicat Starea de Urgenţă. Unii pleacă, alţii vin. Cei care pleacă au fost chemaţi de angajatorii din străinătate la lucru, cei care se întorc profită de faptul că acum nu mai trebuie să intre în carantină, scrie MEDIAFAX.

Autorităţile au fost luate prin surprindere iar bomba biologică a explodat frontieră.

30.000 de oameni au trecut prin vamă fără control epidemiologic

”Venim, aducem bani în ţară şi suntem trataţi ca vitele, mai rău” sau ”Nimeni nu îşi asumă nimic. Cine este devină? Noi că suntem aici”, sunt doar câteva dintre reacţiile oamenilor nemulţumiţi că au fost nevoiţi să aştepte ore în şir la vamă.

Oamenii s-au călcat în picioare pentru a intra în ţară. Nici o regulă nu a mai fost respectată, după câteva ore bune de aşteptare nervii celor mulţi au cedat

Pentru fluidizarea traficului, autorităţile au renunţat la controlul epidemiolorgic şi a deschis alte două puncte de trecere a frontierei. Nădlac II şi Vama Borş din Judeţul Bihor

Sute de români trec graniţa de vest pe jos, în lipsa unor mijloace de transport care să îi aducă în ţară.

Din vamă, oamenii sunt preluaţi de autocare şi sunt duşi în carantină, în judeţele de domiciliu. Însă până să ajungă la frontieră, plătesc câteva sute de euro unor transportatori care îi preiau din Italia, Franţa sau Germania. Uneori, chiar la negru, scriu Știrile PRO TV.