Ilan Laufer a fost numit consilier onorific în Guvernul Dăncilă

Publicat: 18 12. 2018, 10:18

This browser does not support the video element.

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri în Cabinetul Tudose, Ilan Laufer, propus și refuzat de Klaus Iohannis pentru portofoliul Dezvoltării, a fost numit, luni, în funcția de consilier onorific în Guvernul Dăncilă, funcție neremunerată, potrivit unor surse oficiale.

Ilan Laufer, a fost la sfârșitul lunii trecute, refuzat de șeful statului pentru funcția de ministru al Dezvoltării. Ulterior, social-democratul a anunțat că șeful statului a contribuit la „sabotarea” ședinței comune ale guvernelor român și israelian și că dorește „legături doar cu Berlinul”. Acesta a adăugat că Iohannis dorește blocarea relațiilor României cu SUA și Israel.

De asemenea, Laufer a declarat că refuzul președintelui Klaus Iohannis de a-l numi la Ministerul Dezvoltării este un act antisemit, anunțând că va face plângere împotriva acestuia la CNCD.

Harry Ilan Laufer, în vârstă de 35 de ani, a fost ministru pentru Mediul de Afaceri în Cabinetul Tudose, dar și secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat fiind responsabil pentru Programul „Start-up Nation Romania”.

Ilan Laufer a deținut și portofoliul de ministru pentru Mediul de Afaceri, din vara anului 2017 până la finele lunii ianuarie 2018, când a fost schimbat după ce PSD i-a retras spriijinul politic lui Mihai Tudose din funcția de premier.

Acesta a fost angajat la Guvern și în perioada 2013-2014, pe funcția de consilier la Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism.

Ministrul, propus și refuzat de șeful statului la portofoliul Dezvoltării Regionale, este absolvent al Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport (ANEFS) București.

După ce l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism, a atras asupra lui un val de critici. „Să te folosești de drama poporului tău ca să sensibilizezi și să manipulezi opinia publică, asta înseamnă să fii mizerabil,” a scris pe Facebook Tudor Chirilă „Să-i reproșezi unuia care te-a mai numit ministru că discriminează pe criterii etnice pentru că nu te-a mai numit încă o dată, asta înseamnă să fii mizerabil. Să ajungi să te poziționezi ca înflăcărat gardian al memoriei dramelor poporului tău, când ești mai cunoscut pentru activitatea mondenă decât pentru activism, asta înseamnă să fii mizerabil. Să te folosești de familia ta și de drama ei ca să deturnezi complet sensul unui refuz, asta înseamnă să fii mizerabil. România trăiește probabil una dintre cele mai grave pauze de bun simț din istoria ei recentă. Până și ultimul român dintr-un ipotetic clasament al bunelor maniere și educației s-ar uita de sus la mizerabilii care au ajuns să ne conducă”.

 

„Sunt profund mâhnit de valul de reacții la adresa mea,” a scris Laufer pe Facebook. „Sunt român și simt românește. În tot ce am făcut, am avut un singur crez: România este Țara mea și lupt pentru valorile ei și pentru unitate națională. Religia nu trebuie să fie un motiv care să justifice reacțiile antisemite la adresa mea”, a fost replica lui Laufer.

„Având în vedere acuzațiile eronate referitoare la faptul că nu am fost născut în România, țin să precizez următoarele: sunt născut în Romania, sunt român și simt românește.

Fac parte dintr-o etnie cu o profundă conștientizare și încărcătură istorică, evreii fiind un popor care a fost sensibilizat de-a lungul timpului din cauza suferințelor îndurate. Înțeleg și respect regulile statutare ale organizațiilor evreiești și îmi aleg astăzi cuvintele cu prudență.

Totodată, din cauza nejustificării refuzului – conform Constitutiei, a domnului Președinte, de a fi parte din Guvernul Romaniei, am avut o reacție la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoțională. Nu mi-am dorit și nu îmi doresc să amestec trăirile personale în viața politică.

Consider că, la nivel personal, am dreptul să fiu subiectiv, când mă simt discriminat.

Rămân implicat în proiectele menite să încurajeze dezvoltarea antreprenorilor și a companiilor cu capital românesc, inclusiv internaționalizarea acestora, atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii.

#Centenar#România100#Unitate/SmartStartUSA/ ParteneriatStrategic/ RomaniaUSA/ Ilan Laufer/ RamanetiAproape”, a scris Laufer pe Facebook, în urma scandalului.