Iliescu, audiat în dosarul Mineriadei: ”Bineînțeles că nu sunt vinovat”

Publicat: 16 01. 2017, 11:14

This browser does not support the video element.

Întrebat de jurnaliști dacă se consideră vinovat de evenimentele din 1990, Ion Iliescu a declarat : „Nu, bineînțeles că nu”. Potrivit procedurii, fostului președinte i s-a prezentat actul de inculpare, punerea în mișcare a acțiunii penale fiind una dintre măsurile luate înainte de trimiterea dosarului în judecată. În condițiile în care va dori, Ion Iliescu poate da declarații anchetatorilor în legătură cu acuzațiile care i se aduc. Ion Iliescu este cercetat pentru infracțiuni contra umanității.

„Nu a dat nicio declarație. A fost o activitate care s-a desfășurat la momentul ăsta pentru că ea nu a putut fi desfășurată în decembrie. A fost pusă în mișcare acțiunea penală față de dumealui, a căpătat o calitate nouă, alta decât cea pe care o avea anterior, cea de inculpat. Învinuirea o cunoașteți cu toții, 439 – infracțiuni contra umanității. Ion Iliescu a luat act. Urmează să ne pregătim apărarea. Acest dosar a fost redeschis în 2014. Este o ordonanță de redeschidere dată de fostul procuror general Tiberiu Nițu. Trebuie să o evaluăm, să vedem ce e acolo, să vedem materialul dosarului și o să primiți toate informațiile în legătură cu poziția dumnealui”, a declarat Adrian Georgescu, avocatul fostului președinte.
Întrebat despre relațiile României cu SUA, Ion Iliescu a declarat, „în toate privințele cred că se mențin în direcția bună”.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, dar și fostul premier Petre Roman, precum și Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu și alte persoane au fost inculpate în dosarul Mineriadei din 1990, au anunțat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe 23 decembrie, de la acea dată fiind chemați toți cei care sunt vizați de anchetă pentru a fi înștiințați.

Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a alți 1.242.