Imagini EXCLUSIVE GÂNDUL.RO cu Alex Bodi în cătușe! „Mascații” l-au escortat la Tribunal cu mitralierele pregătite! (VIDEO)

Publicat: 12 11. 2020, 15:32
Actualizat: 12 11. 2020, 15:44

Alex Bodi, în cătușe! Soțul Biancăi Drăgușanu a fost dus de procurorii DIICOT la Tribunalul Craiova și prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile!

GÂNDUL.RO are imagini în exclusivitate cu momentul în care Alex Bodi coboară cu cătușele la mâini din duba Poliției.

Alex Bodi, în cătușe! Soțul Biancăi Drăgușanu, acuzat de proxenetism, trafic de persoane și cămătărie

Alex Bodi în cătușe, o imagine pe care Bianca Drăgușanu, aflată în vacanță la Dubai, nu și-ar fi dorit să o vadă vreodată. Și, totuși, soțului ei îi sunt aduse acuzații grave, de cămătărie, proxenetism și trafic de persoane. Faptele pentru care este acuzat Alex Bodi sunt extrem de grav, după cum arată Codul Penal: „(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi (...) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Alex Bodi a fost dus sub escortă la Tribunalul Craiova. El a coborât din mașina Poliției legat cu cătușele de un alt personaj inculpat în dosar. În tot acest timp, „mascații” care l-au escortat aveau mitralierele pregătite, după cum reiese din imagini.

Alex Bodi, în cătușe! Gruparea era condusă de temutul Tâmplaru, din Sibiu

Procurorii DIICOT cer judecătorului emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Alex Bodi. În același dosar cu soțul Biancăi Drăgușanu este anchetat și Adrian Tâmplaru, nașul de cununie al lui Alex Bodi din cea de-a doua căsătorie. Lider al lumii interlope din Sibiu, Tâmplaru este, la rândul său, finul lui Ion Clămparu, zis și „Cap de porc”, care ani la rând a coordonat traficul de carne vie din România, operând cu precădere în Spania (la periferia Madridului), iar acum execută o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Surse din anchetă dezvăluie că liderul grupării infracționale din care făcea parte Alex Bodi este Adrian Tâmplaru. Acesta ar fi pus bazele grupului undeva prin 2008-2011, pe vremea când se afla la închisoare.