Imagini incredibile pe DN 7: un TIR încărcat cu rigips, distrus în totalitate de un incendiu

Publicat: 15 06. 2017, 19:43

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălin Zamfir, traficul este blocat, la ora transmiterii acestei știri, pe DN 7, în localitatea argeșeană Valea Ursului, acolo unde un TIR a luat foc.

Potrivit anchetatorilor, vehiculul se afla în mers când a izbucnit incendiul.

Șoferul a reușit să coboare la timp, fără să fie rănit, iar la fața locului au fost solicitați pompierii.

„Inițial a ajuns la locul solicitării un singur echipaj cu apă și spumă, potrivit apelantului care a sunat la 112 incendiul manifestându-se la o roată a tirului încărcat cu rigips. Ulterior, a mai fost trimisă în sprijin o autospecială cu apă și spumă. Nu sunt victime”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mădălina Epure, purtător de cuvânt al Inspctoratului pentru Situații de Urgență Argeș.