Imagini LIVE din cuibul unui șoim dunărean supravegheat cu cameră video. Este o „premieră pentru România”

Publicat: 10 06. 2015, 22:16

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de compania Enel Banat, pe un stâlp de înaltă tensiune din județul Timiș a fost montată, în premieră în România, cu sprijinul Asociației de protecție a mediului Wild Watch, o cameră video care transmite online și în timp real imagini din cuibul unui șoim dunărean.

„Ultimele perechi cuibăritoare de șoim dunărean din România mai există doar în Banat și Dobrogea, iar una dintre ele este monitorizată video non-stop în cuibul de pe un stâlp de înaltă tensiune din Câmpia de Vest. Camera video a fost montată pe un cuib populat în această primăvară de o familie de șoimi dunăreni, după ce s-a încheiat sezonul de creștere a puilor, pentru a nu afecta dezvoltarea acestora”, se arată în comunicat.

Imaginile transmise în timp real pe website-ul wildliferomania.com vor fi extrem de importante pentru specialiștii ornitologi și cercetătorii în biodiversitate, dar pot fi interesante și pentru publicul larg.

„Din primăvară, când cuibul va fi repopulat, viața unei familii de șoimi dunăreni va putea fi urmărită, în toate etapele ei, până la plecarea din cuib a puiului de șoim”, se mai arată în comunicat.

Degradarea habitatelor, folosirea pesticidelor și lipsa locurilor de cuibărit sunt printre principalele cauze ale scăderii numărului de șoimi dunăreni. Una din caracteristicile speciilor de șoimi este faptul că nu își construiesc cuib. Astfel, în lipsa alternativelor, o parte însemnată a perechilor de șoim dunărean își cresc puii în cuiburi construite de alte păsări răpitoare, pe stâlpii de înaltă tensiune.

Această pasăre se află pe Lista Roșie a speciilor pe cale de dispariție realizată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii.

Șoimul dunărean este cea mai rară specie de pasăre clocitoare din România, dar și una dintre cele mai impresionante păsări de pradă, având o lungime cuprinsă între 47 și 58 de centimetri și o anvergură a aripilor între 97 și 120 de centimetri. Greutatea corporală variază între 730 și 1.300 de grame.

În Europa, perechile încep să depună ouăle din a doua jumătate a lunii martie, pe când, în Asia, cuibăritul debutează la mijlocul lunii aprilie.