Incendiu la o casă din zona Băneasa, trei persoane au fost evacuate

Publicat: 25 11. 2014, 17:31
Actualizat: 29 09. 2018, 06:01

Casa se află pe strada Someșul Rece, unde au fost trimise trei autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor și unul de descarcerare.

Potrivit surselor citate, incendiul a izbucnit într-una dintre camere, fiind afectată de foc o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

„Focul a fost izolat și nu se poate extinde. Nu sunt victime, însă trei persoane au fost evacuate, fără a fi nevoie ca ele să primească îngrijiri medicale”, au mai spus cei de la ISU.