Incendiu la o tabără de romi din Roma. Trei femei au murit

Publicat: 11 05. 2017, 09:42
Actualizat: 11 06. 2018, 17:16

Potrivit site-ului The Associated Press, surorile Elizabeth, Angelica și Francesca Halilovic, în vârstă de 4, 8 și 20 de ani, au murit, dar părinții lor și alți opt membri ai familiei au reușit să scape nevătămați.

Pompierii au intervenit în tabăra de romi de la periferia Romei în jurul orei locale 3.15 (4.15 ora României), în noaptea de marți spre miercuri, după ce o rulota a fost cuprinsă de flăcări. Potrivit primelor informații, focul a fost pus intenționat.

Inițial, presa italiană a scris că victimele erau românce. Ministerul Afacerilor Interne, în urma verificărilor realizate prin intermediul atașatului de Afaceri Interne, a anunțat ulterior că victimele sunt de origine kosovară.

Politicienii italieni au solicitat cele mai riguroase pedepse pentru cei responsabili de incendiu, în timp ce Papa Francis a dispus trimiterea unei persoane la membrii supraviețuitori ai familiei Halilovic, care să le aducă ajutoare. Totodată, procurorii italieni au deschis o investigație, după ce membrii familiei Halilovic susțin că au primit amenințări în ultimele zile, iar o altă rulotă din apropiere a fost incendiată săptămâna trecută.