Incendiu la un depozit de materiale de construcții din Balotești

Publicat: 23 05. 2014, 14:05

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la un depozit de materiale de construcții aflat în comuna Balotești din Ilfov, pompierii intervenind pentru stingerea focului, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Ilfov.

Potrivit surselor citate, în jurul orei 17.42, la 112 s-a primit un apel prin care a fost semnalat un incendiu la un depozit aflat pe strada Unirii din comuna Balotești, la aproximativ 20 de kilometri de Capitală.

La fața locului s-au deplasat cinci autospeciale cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și unul de prim ajutor, au mai spus aceleași surse.

„Depozitul de materiale de construcții are două corpuri, iar incendiul a afectat jumătate dintr-un corp, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. În interior se aflau și câteva butelii cu argon, care au fost scoase de echipejele de intervenție, eliminându-se astfel pericolul unei explozii”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruș.

Petruș a mai spus că nicio persoană nu a fost rănită, în interiorul depozitului nefiind nimeni la momentul izbucnirii incendiului.

Departamentul Eveniment, eveniment@mediafax.ro