Incredibila poveste a lui Leon Dănăilă. Este unul dintre cei mai mari neurochirurgi din lume, dar trebuie să își vândă casa pentru a tipări o carte. Care este venitul său lunar

Publicat: 24 03. 2015, 12:15

Academicianul Leon Dănăilă, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din România, dar și din lume, își vinde apartamentul pentru a face rost de banii necesari publicării unei cărți de specialitate. Deși locuința este singurul bun pe care îl deține, acad. prof. dr. Dănăilă spune că aceasta este singura soluție pe care o are la îndemână.

În urmă cu trei ani, neurochirurgul, autor și coautor a peste 40 de cărți de specialitate, a plătit 130.000 de lei pentru publicarea celor trei volume ale tratatului „Functional neuroanatomy of the brain”.

De atunci, alți sponsori nu și-au mai arătat sprijinul, astfel că acum tipărirea următorului tratat de neurochirurgie va presupune un compromis, relatează presa locală.

„Acum scriu încă o carte și mă gândesc cum s-o plătesc”, a explicat acad. prof. dr. Dănăilă. „Dar am găsit o soluție – eu am donat casa de la Darabani și tot ce am acolo Primăriei, iar casa soției de la Davidești, Argeș, am donat-o tot Primăriei. Am apartamentul în care stau ca avere și acum m-am trezit că nu am bani cu ce să public. Am găsit pe cineva să-i vând apartamentul în care stau, cu condiția să stau în el până când mor și-mi dă o sumă de bani și așa o să pot publica o altă carte pe care o am aproape”, a mai explicat el.

Potrivit academicianului, venitul său lunar, obținut de la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București este de 2.500 de lei.

În plus, profesorul Leon Dănăilă oferă consultații gratuite, de luni până vineri, între orele 07.00 și 08.00.