Inspecția Judiciară a cerut Comisiei pentru alegerile din 2009 copii după scrisorile trimise de Kovesi

Publicat: 23 01. 2018, 12:55

„Vă solicităm să ne transmiteți copii conforme cu originalul de pe documentația ce a constituit procedura de citare a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, în cadrul Comisiei, precum și răspunsurile acesteia la solicitările formulate de dumneavostră în scris”, se menționează în cererea Inspecției Judiciare.

În solicitare, Inspecția Judiciară precizează, totodată, că așteaptă documentele până la 11 decembrie 2017.

Cererea este semnată de inspectorul judiciar Mihaela Hitruc, procuror.

Este vorba despre o lucrare deschisă ca urmare a acțiunii publicației luju.ro, în care solicită „efectuarea de verificări prealabile cu privire la existența/inexistența indiciilor de săvârșire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a și ș din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, de către doamna procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi”, potrivit documentului transmis de Inspecție la Comisia pentru alegerile din 2009.

Președintele Comisiei pentru alegerile din 2009, deputatul PSD Oana Florea, a precizat, marți, că a transmis aceste documente Inspecției Judiciare.

Pe parcursul celor 8 luni de activitate, Comisia pentru alegerile din 2009 a transmis 4 solicitări procurorului șef DNA Laura Codruța Kovesi de a se prezenta la audieri, care au fost însă declinate de aceasta.