Inspecție ISU la Național Arena. Ce șanse sunt ca amicalul cu Spania să se joace pe acest stadion

Publicat: 18 02. 2016, 20:04

„Aspectele de legalitate vizează unele modificări legislative, adoptate ieri în Camera Deputaților, care este cameră decizională, în ceea ce privește Ordonanța de Urgență 52 din 2015 pentru modificarea și completarea Legii 307 privind apărarea împotriva incendiilor. La legea de adoptare a acestei ordonanțe, au fost propuse mai multe amendamente, printre care stabilirea unui termen de intrare în legalitate pentru obiectivele care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, așa cum este și Arena Națională. Aceste obiective au obligația de a obține acest act până la 31 decembrie 2016. Până la acest termen, obiectivele funcționează pe răspunderea beneficiarului din punct de vedere al asigurărilor măsurilor de securitate la incendii. Nu se supun la aceste excepții acele obiective la care se constată încălcarea gravă a securității la incendiu. Acelea vor fi oprite de la funcționare, dar nu este cazul Arenei Naționale”, a declarat colonelul Benone Duduc, adjunctul ISU, la finalul inspecției.

Duduc a lămurit și situația autorizației de securitate la incendiu: „Nu există o solicitare de obținere a autorizației de securitate la incendiu. În momentul în care vom avea o asemenea solicitare, cu toată documentația si cu întrunirea condițiilor legale, vom analiza și vom decide în ceea ce privește emiterea acestui document”.

Cel mai mare stadion din România a fost închis după tragedia din clubul „Colectiv”, la finalul lunii octombrie 2015. Arena Națională a fost inaugurată în septembrie 2011, fiind construită în locul fostului stadion „Lia Manoliu”. Pe 9 mai 2012, Arena Națională a găzduit finala Europa League.

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a declarat, în urmă cu două săptămâni, că Arena Națională nu poate fi utilizată din cauza acoperișului retractabil, pentru care suma inițială a proiectului a fost suplimentată cu 200 de milioane de lei. Inițial, noul stadion a fost prevăzut un acoperiș fix, din tablă, însă autoritățile au decis construirea unui acoperiș retractabil, similar celor folosite în Germania. Construcția a fost finalizată fără autorizație de la ISU, iar eliberarea acestui document nu este posibilă nici acum, deoarece materialul din care este construit acoperișul nu este omogolat în România.