Întâmplare neobișnuită în Galați. Un elicopter SMURD a întrerupt un meci de fotbal pentru a prelua un rănit
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F01%2FUntitled-7-1280x720.png)
O întâmplare neobișnuită a avut loc în Galați. Un elicopter SMURD a întrerupt un meci de fotbal care se desfăşura în oraşul Bereşti. Aparatul medical a aterizat pe stadion pentru a lua o persoană rănită în urma unui accident.
Totul s-a întâmplat duminică. Elicopterul SMURD din Galaţi a fost trimis în misiune pentru a transporta o persoană grav rănită în urma unui accident.
Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul din localitate unde se desfăşura o partidă de fotbal din Liga a 4-a de fotbal. Meciul a fost întrerupt în timpul misiunii şi s-a reluat după plecarea elicopterului.
Victima este un bărbat de 49 de ani, rănit grav după ce peste el au căzut numeroşi bolţari. Se pare că accidentul s-a produs în momentul în care bărbatul încerca să mute bolţarii cu ajutorul unui motostivuitor.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.