Intră în vigoare legea care interzice țigările cu arome. Când vor dispărea acestea definitiv de pe piață

Publicat: 03 11. 2016, 19:02

Legea stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a celor conexe, în scopul preluării în legislația națională a reglementărilor europene și internaționale promovate pentru reducerea consumului de tutun, îndeosebi în rândul tinerilor. În termen de 30 de zile de la de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va pune de acord toate actele sale de punere în aplicare cu dispozițiile prezentei legi.

Legea introduce noi condiții privind ingredientele utilizate în fabricarea produselor din tutun, inscripționarea și prezentarea produselor din tutun, trasabilitatea, elementele de securitate și comerțul transfrontalier la distanță cu produse din tutun și conexe.

De asemenea, sunt reglementate și nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină și monoxid de carbon.

Potrivit noului proiect de lege, va fi interzisă punerea pe piață a țigărilor și a tutunului rulat care au o aromă caracteristică, respectiv un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie.

„Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piață a tuturor produselor din tutun care conțin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină și creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătății sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar și a celor care conțin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice”, preciza guvernul, în calitate de inițiator al proiectului.

Mai mult, ministerul Sănătății poate adopta și alte reglementări prin care să interzică vânzarea produselor din tutun sau celor conexe, din motive legate de situația specifică din România, cu condiția ca interzicerea să fie justificată de necesitatea protecției sănătății publice.

Etichetarea produselor din tutun se modifică și vor trebui să conțină un avertisment general ”Fumatul ucide”, pe 50% din suprafața laterală, un mesaj de informare ”Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer”, pe 50% din suprafața laterală, avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză și număr de telefon la care se pot obține informații despre metodele de renunțare la fumat pe ambele fețe, în partea superioară, pe 65% din suprafață, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal, astfel încât marca să rămână sub avertisment.

Până la data de 20 mai 2017, este permisă introducerea pe piață a următoarelor produse care nu sunt în conformitate cu prezenta lege: a) produsele din tutun fabricate sau puse în liberă circulație, etichetate în conformitate cu Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, b) țigaretele electronice sau flacoanele de reumplere fabricate sau puse în liberă circulație înainte de 20 noiembrie 2016; c) produsele din plante pentru fumat, fabricate sau puse în liberă circulație înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.