Ioana Maria Vlas cere Curții de Apel București să fie eliberată din arest

Publicat: 15 02. 2012, 11:55
Actualizat: 24 07. 2012, 04:58
Ioana Maria Vlas, judecată în stare de arest pentru înșelăciune în dosarul privind prăbușirea Fondului Național de Acumulare, a cerut azi Curții de Apel Bucureștri să fie eliberată pentru a-și putea dovedi nevinovăția, instanța urmând să decidă dacă aceasta va fi pusă în libertate.

Vlas a susținut în fața instanței că în patru ani a cerut magistraților să o lase să stea în arest, însă acum vrea să fie în libertate pentru a-și dovedi nevinovăția.

Procurorul a cerut instanței menținerea Ioanei Maria Vlas în arest pentru că opinia publică va fi bulversată dacă ea va fi eliberată.

Ioana Maria Vlas a susținut în fața instanței că nu reprezintă un pericol social și nu înțelege de ce procurorul de ședință susține că opinia publică va fi bulversată dacă ea va fi eliberată.

Magistrații Curții de Apel București urmează să decidă dacă Ioana Maria Vlas va fi judecată în libertate.