Ioana Neagu, directoarea-bătăușă a grădiniței private din Capitală, reținută

Publicat: 30 03. 2016, 19:14

Poliția a reținut-o pe directoarea grădiniței „Flipper Garden”, Ioana Neagu, pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce a fost prinsă pe camerele de supraveghere agresând violent copiii pe care îi avea în îngrijire. Mai mulți părinți au depus plângere la Secția 17 a Poliției privind tratamentul agresiv pe care îl avea directoarea față de copii.

În imaginile filmate, care au apărut în presă, se vede cum femeia târăște un copil mic într-un colț al scărilor și îl bate. Copilul se zbate și reușește să scape din mâinile ei, cățărându-se pe scară în mâini și picioare, plângând. De asemenea, pe camere mai apare o scenă în care femeia intră într-o sală unde copiii dorm și îl bruschează pe un micuț, târându-l din pat de un braț, după care mai apucă cu violență un alt copil și îl trage din pătuțul lui.

Nici Ministerul Educației și nici Inspectoratul Școlar București nu pot interveni direct fiindcă grădinița nu este autorizată sau acreditată la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat, marți, la Craiova, că grădinița Flipper nu doar că nu era acreditată, „dar nici nu există”, însă ministrul nu a avut timp să vadă imaginile.

„Nu am văzut imaginile, pentru că am fost pe drum. Nu am cum să văd tot și îmi pare rău. (…) Am auzit, însă, ce s-a întâmplat și este inadmisibil. Copiii sunt cel mai fin și cel mai sensibil lucru pe care îl avem și suntem aici să ne gândim cum anume putem face ca școala românească, de fapt, să dea șansa copilului, tânărului, să se realizeze”, a spus Curaj, la finalul unei dezbateri regionale care a avut loc la Craiova.