Iohannis, întâlnire cu ambasadorii UE: Am foarte multe lucruri de spus și aștept întrebările lor

Publicat: 05 12. 2019, 13:58

„Acum am întâlnirea tradițională cu ambasadorii țărilor din UE, întâlnire organizată de președinția finlandeză. Este o discuție mai degrabă informală, un schimb util de idei și în condițiile în care în România climatul politic s-a schimbat mult în sensul că s-a îmbunătățit și abordările noastre au revenit pe făgașul clar pro-european, am foarte multe lucruri de spus ambasadorilor și aștept întrebările lor”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele are o întâlnire, joi, de la ora 13.00, cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditați la București, cu ocazia reuniunii tradiționale semestriale organizate de Finlanda, țară care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, informează Administrația Prezidențială.

„În cadrul întâlnirii organizate de Ambasada Finlandei, țară care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene, vor fi abordate cu precădere temele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din perioada 12-13 decembrie a.c., precum combaterea schimbărilor climatice, viitorul buget al Uniunii Europene, aspecte legate de zona euro, relațiile externe ale Uniunii Europene și evoluțiile din procesul de retragere a Marii Britanii din UE. De asemenea, vor fi abordate și alte subiecte de interes de pe agenda europeană”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Șeful statului va sublinia importanța menținerii unității și coeziunii în Uniunea Europeană în vederea identificării soluțiilor comune pentru provocările cu care Uniunea se confruntă, fie că este vorba de negocierea viitorului buget, de combaterea schimbărilor climatice sau asigurarea securității cetățenilor europeni.

De asemenea, președintele Iohannis va evidenția principiile majore care vor ghida acțiunea României la nivel european: nevoia de se a evita diviziunile între statele membre, mai multă convergență și echitate, apropierea Uniunii de cetățenii săi.

Președintele României va mai susține faptul că, în perioada următoare, prioritățile cuprinse în Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024, pe care liderii europeni le-au convenit, vor trebui să fie puse în practică.

În ceea ce privește viitorul buget al UE, „Klaus Iohannis va arăta de ce este esențial să se ajungă la un acord privind un viitor buget echilibrat, care să răspundă atât noilor priorități ale Uniunii, cât și nevoii de finanțare corespunzătoare pentru politicile tradiționale, respectiv coeziunea și politica agricolă comună”, potrivit sursei citate.