Ipoteza unui complice al lui Mailat, privită cu rezerve de anchetatori, din lipsă de probe

Publicat: 15 02. 2012, 11:10
Actualizat: 17 02. 2012, 09:02
Anchetatorii în cazul agresiunii comise la Roma de românul Nicolae Romulus Mailat, rămân rezervați în ceea ce privește posibilitatea ca acesta să fi acționat cu ajutorul unor "complici", deoarece deocamdată nu există elemente care să susțină această ipoteză, relatează agenția APcom, în ediția online.

Potrivit unei relatări anterioare a cotidianului Il Tempo, investigatorii în cazul agresiunii comise marți seară de Mailat, la Tor di Quinto (nordul Romei), ar fi luat în calcul ipoteza ca acesta să fi acționat cu ajutorul unui complice.

Il Tempo afirmase că anchetatorii bănuiesc că la agresiunea în urma căreia a murit Giovanna Reggiani, în vârstă de 47 de ani, a mai participat încă un bărbat. Varianta complicelui a apărut după ce criminaliștii au ascultat mărturia șoferului de autobuz alertat de femeia care a dezvăluit agresiunea și care locuia în aceeași tabără cu Mailat. "Am văzut două persoane îndepărtându-se de locul unde a fost aruncat corpul femeii", a afirmat șoferul autobuzului.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro