Israelul începe să administreze cea de-a treia doză de vaccin. Care sunt persoanele vizate

Publicat: 11 07. 2021, 15:41
Israelul începe să administreze cea de-a treia doză de vaccin

Oficialitățile israeliene au anunțat – duminică, 11 iulie –  că vor declanșa campania de vaccinare cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva noului coronavirus. 

La fel ca și în alte țări ale lumii, tulpina Delta a noului coronavirus a provocat o creștere a numărului de infecții în Israel, răspândirea tulpinei fiind foarte rapidă, astfel că s-a ajuns, din păcate, și 450 de persoane infectare în decurs de numai 24 de ore.

Potrivit The Guardian, Israelul va administra un rapel al vaccinului Pfizer, iar persoanele vizate sunt adulții cu un sistem imunitar slăbit. Autoritățile medicale din Israel analizează, în momentul de față, dacă administrarea celei de-a treia doze de vaccin trebuie făcută la nivelul întregii populații a țării.

Nitzan Horowitz, ministrul Sănătății: ”Persoane care au suferit transplanturi de organe sau au o afecțiune care determină o scădere a imunității”

Nitzan Horowitz, ministrul Sănătății din Israel, a declarat că adulții aflați în categoria de risc ar putea primi o a treia doză rapel, iar ”o decizie în cazul administrării acesteia întregii populații ar urma să fie luată în perioada următoare”.

”Examinăm această problemă și încă nu avem un răspuns final”, a mai spus acesta.

Pfizer și BioNTech sunt principalii furnizori de vaccin ai Israelului. Reprezentanții lor au anunțat, joi, că vor solicita autorităților de reglementare americane și europene să autorizeze administrarea celei de-a treia doze a vaccinului anti-COVID. Trebuie menționat și că aproximativ 60% din populația Israelului –  9.3 milioane de locuitori – a fost vaccinată cu Pfizer.

”În orice caz, administrăm a treia doză persoanelor care suferă de imunodeficiență. Acestea sunt, de exemplu, persoane care au suferit transplanturi de organe sau au o afecțiune care determină o scădere a imunității”, a precizat Nitzan Horowitz, ministrul Sănătății din Israel.

Aproximativ 60% din populația Israelului a fost vaccinată cu Pfizer

Mikael Dolsten – directorul ştiinţific al Pfizer – a declarat că scăderea eficienței vaccinului în Israel a apărut ”ca urmare a infectării oamenilor care s-au imunizat în ianuarie sau februarie”. Potrivit Ministerului Sănătății, eficacitatea vaccinului în prevenirea infecţiei şi bolii simptomatice a scăzut la 64% în iunie.

”Vaccinul Pfizer este foarte activ în ceea ce priveşte varianta Delta”, a spus Dolsten. Dar după şase luni, a adăugat el, ”este probabil riscul de infectare, pentru că nivelul anticorpilor, aşa cum era estimat, scade”.

În spitalele israeliene se află, acum, 46 de pacienți în stare gravă, iar jumătatea dintre aceștia au fost vaccinați. Majoritatea sunt reprezentanți ai grupei de vârstă de peste 60 de ani, iar anterior au avut și alte probleme de sănătate, a specificat Nachman Ash, responsabil de coordonarea acțiunilor din pandemie.

Naftali Bennett, premierul israelian, a spus – duminică, 11 iulie -, că următoarea livrare a vaccinurilor Pfizer va fi făcută pe data de 1 august, în contextul în care se aștepta, inițial, ca acest transport să ajungă în Israel în luna septembrie.