ISU București: 250 de apeluri preluate, în timpul furtunii

Publicat: 06 07. 2013, 21:18
Actualizat: 29 07. 2014, 20:11

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București informează, în urma furtunii din Capitală, că a preluat 250 de apeluri, în intervalul 17.10 – 19.00, și a intervenit cu 17 autospeciale în toate cele șase sectoare ale Capitalei.

Echipaje de pompieri au acționat cu 17 autospeciale, în toate cele șase sectoare ale capitalei, pentru degajarea a 11 copaci și a doi stâlpi electrici căzuți. Mai multe mașini au fost avariate.

Unul dintre stâlpii prăbușiți a avariat în cădere o conductă de gaze pe str. Mihai Spătarul. Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții Distrigaz au precizat că a fost avariată o conductă de distribuție a unui proprietar, fiind sistată, conform procedurii, alimentarea cu gaze până la remedierea avariei.

Din cauza acumulării de apă în subsolul unui imobil din Calea Vitan, pompierii au intervenit cu o motompă pentru evacuarea apei din zona afectată.

Totodată, s-a intervenit cu echipaje de descarcerare pentru degajarea unor elemente de acoperiș aflate în pericol de cădere.

Capitala și tot județul Ilfov s-au aflat sub cod portocaliu de vijelie, sâmbătă seară, începând din jurul orei 17.00 și până după ora 18.00.