JAF la Societatea de Transport din Tulcea. Hoții au furat 200.000 de lei, SALARIILE angajaților

Publicat: 10 11. 2018, 17:51

Alarma s-a declanșat la ora 3:17, dar când primul echipaj de intervenție de la firma de pază cu care Societatea de Transport Public Tulcea are contract a ajuns la fața locului, hoții deja fugiseră cu prada.

Doi tâlhari l-au atacat și imobilizat pe paznicul de la poarta principală, apoi au intrat la casierie. Nu le-a fost greu să găsească cheia seifului, „ascunsă” în sertarul biroului și l-au golit în câteva minute.

„În seif se găseau aproximativ 200.000 de lei, banii de salarii. Îi scosesem de la bancă de vineri, pentru că luni trebuie să plătim salariile. Poate că s-a acționat la pont, poate s-au primit informații din interior. Nu știu, dar cu siguranță luni vom face și noi cercetări interne”, a declarat directorul STP Tulcea, Dan Bălan.

Din cauza jafului, plata salariilor va întârzia aproximativ o săptămână, până ce societatea va avea din nou rost de bani. Directorul STB vrea o discuție și cu reprezentanții firmei de pază, pentru a vedea cum au fost respectate clauzele contractuale.

IPJ Tulcea a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor.

La începutul acestui an, Societatea de Transport Public din Tulcea a fost afectată de un incendiu puternic, care a distrus întregul garaj și în care au fost pierdute aproape toate autobuzele firmei.