Jobbik va ataca în instanță interdicția de a intra în România un an impusă unora dintre membrii săi

Publicat: 25 03. 2014, 20:35
Actualizat: 01 04. 2019, 05:51

Deputatul Jobbik Szavay Istvan a declarat, marți, jurnaliștilor din Covasna, într-o videoconferință, că reprezentanții formațiunii vor ataca la Curtea de Apel București decizia prin care atât lui, cât și altui membru al formațiuni li s-a interzis prezența în România timp de un an.

Szavay trebuia să fie prezent, marți, la Sfântu Gheorghe, la un forum Jobbik, însă, în urma interdicției primite din partea autorităților române, acesta a răspuns jurnaliștilor prin intermediul unui videocamere, afirmând că „puterea șovină” din România l-a „silit” să recurgă la această soluție.

Szavaly a menționat că nu doar reprezentanții Jobbik vor ataca decizia autorităților române, ci, cel mai probabil, și ceilalți doi cetățeni ungari care au primit interdicție.

„Vom ataca interdicția la Curtea de Apel București în termen, întrebarea este ce înseamnă acest termen, întrucât până în prezent nu am primit nicio înștiințare oficială, am aflat despre decizia autorităților române din presă”, a afirmat Szavaly.

În opinia acestuia, interdicția de un an impusă de autoritățile române contravine legislației europene și internaționale.

Szavaly a mulțumit președintelui Traian Băsescu și Guvernului României pentru că, prin campania îndreptată împotriva Jobbik, au aflat de prezența formațiunii în Transilvania inclusiv cei care nu știau de ea.

„Vreau să mulțumesc și UDMR, care s-a delimitat de Jobbik”, a adăugat Szavaly.

Totodată, acesta a criticat și diplomația ungară pe motiv că nu au luat nicio poziție față de interdicție.

În 17 martie, MAI anunța că patru cetățeni ungari, printre care Szavay Istvan, au interdicție de a intra în România timp de un an. Cei patru sunt Tyirityán Zsolt – membru al organizației „Oastea Haiducilor”, Zagyva Gyorgy Gyula – membru Jobbik și al Mișcării de Tineret din cele 64 de Comitate HVIM, Szavay Istvan – membru Jobbik și Mikola Bela – membru al organizației „Noua Gardă Ungară”.

Interdicția dată celor patru a fost dispusă „cu scopul preîntâmpinării producerii unor evenimente de natură a afecta grav ordinea publică pe teritoriul României”, declara atunci purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„Referitor la aceste persoane există indicii temeinice că fac parte din structuri implicate în activități de natură naționalist-extremistă, ce constituie riscuri la adresa ordinii publice și a securității naționale a României”, afirma purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.