Judecător de la Tribunalul București, despre refuzul lui Iohannis de revocare a șefei DNA: Democrația a murit! Să punem lacătul pe instituții și să plecăm acasă”

Publicat: 12 06. 2018, 21:45
Actualizat: 25 03. 2019, 23:00

„Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Scrie în Constituție! Începând de azi, putem pune lacătul pe instituții și să plecăm acasă! Shhhh… Liniște! Democrația a murit!”, a scris pe Facebook Mădălina Elena Dârdeci, președintele Secției a VI-a Civilă, de la Tribunalul București.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, solicitat să comenteze dacă Curtea Constituțională este politizată, că nu ar putea să spună niciodată așa ceva, precizând însă că a constatat, de data aceasta, o „coincidență care ridică foarte multe întrebări”.

„Nu, nu aș face așa ceva (să acuze Curtea Constituțională de implicare în politică-n.r.) cum nici nu este cazul. Constat o coincidență care de data aceasta ridică foarte multe întrebări, cele pe care tocmai le-am enunțat. Eu cred că aceste chestiuni trebuie lămurite în primul rând de politicieni, fiindcă Curtea Constituțională acum a dat o decizie și a ridicat multe întrebări, dar demersul de amputare a puterilor Președintelui este un demers clar al PSD și nu a început de acum o lună, a început mai demult. Deci PSD, văzând de atâția ani că nu reușește să dea Președintele țării și dorind să controleze întreg spațiul politic, s-a gândit că este o soluție să taie din atribuțiile și din puterile Președintelui și eu le spun clar: nu este o soluție”, a declarat Klaus Iohannis.

CCR a publicat motivarea, de 133 de pagini, în cazul conflictului președinte- ministrul Justiției, generat ca urmare a refuzului președintelui Iohannis de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.