Klaus Iohannis a promulgat Legea de aprobare a plafoanelor bugetare pentru 2020

Publicat: 18 12. 2019, 15:08

Pe 12 decembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul de lege privind aprobarea plafoanelor bugetare pentru anul 2020.

„Plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2020 de -3,60 %, iar în anul 2021 de -3,34%. Plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 9,7% în anul 2020 și de 9,4 % în anul 2021″, prevede articolul 2 din Lege.

Totodată, legea prevede că plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru sfârșitul anului 2020, este de 40% din produsul intern brut.

„ În anul 2020, plafonul privind finanțările rambursabile, care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de 1.200 milioane lei, iar plafonul privind tragerile din finanțările rambursabile contractate, sau care urmează a fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de 1.300 milioane lei. Valoarea aferentă finanțărilor rambursabile, care poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, este de maximum 100 milioane lei anual”, mai prevede legea inițiată de Guvern.

Executivul precizează, de asemenea, că obiectivul bugetar pe termen mediu este reprezentat de atingerea unui nivel al soldului structural anual al administrației publice de -1 % din produsul intern brut.