Klaus Iohannis despre evoluția relației România-SUA, înainte de primele rezultate ale alegerilor prezidențiale: ”Domenii, precum securitatea rețelelor 5G și domeniul nuclear civil au înregistrat progrese notabile. Am dezvoltat o viziune comună cu privire la spațiul Marii Negre”

Publicat: 03 11. 2020, 19:32
Actualizat: 04 11. 2020, 09:43

This browser does not support the video element.

Klaus Iohanis a vorbit, înainte de aflarea primelor rezultate ale alegerilor privind viitorul președinte al SUA. Astfel șeful statului a punctat relația României cu SUA, Parteneriatul strategic România – SUA ”fiind un pilon de baza a politicii externe, dar și de securitate, însă și despre evoluții concrete pe multiple dimensiuni ale parteneriatului comun”. Domenii, precum securitatea rețelelor 5G și domeniul nuclear civil au fost dezoltate odată cu vizita președintelui în Washington, în anul 2019. ”Nivelul de conștientizare a importanței strategice a Mării Negre, atât în SUA, cât și la nivelul NATO, a crescut  și a fost dezvoltată o viziune comună, România-SUA”. Au fost puse bazele pentru cresterea în continuare a prezenței militare a SUA în România. În ceea ce privește cooperarea economică și domeniul energiei, ”a fost parafat un acord de dezvoltare, săptămana trecută, a unor proiecte concrete la Centrala Nucleară de la Cernavodă”. În ceea ce privește  ”continuarea activă a demersurilor de aderare României la programul  Visa Waiver, partea americană a dat asigurări că acordă o atenție deosebită obținerii de progrese concrete”

Klaus Iohannis despre evoluția relației România-SUA: ”Administrația SUA, indiferent de coloratura politică, a susținut dezvoltarea relațiilor cu România. Domenii, precum securitatea rețelelor 5G și domeniul nuclear civil au inregistrat progrese notabile. Am dezvoltat o viziune comună, România-SUA, cu privire la spatiul Marii Negre”

”Înainte de a trece la întrebările dvs. vreau să fac referiri la un subiect urmărit cu mare interes în toate colțurile lumii. Ne mai despart doar câteva ore de aflarea primelor rezultate ale alegerilor pentru președintele ale SUA, un moment de referință în plan geopolitic. Din perspectiva României, relația cu SUA rămâne una fundamentală, aprofundarea și extinderea Parteneriatul strategic România – SUA fiind un pilon de baza a politicii externe, dar și de securitate. Totodată, administrația SUA, indiferent de coloratura politică, au susținut dezvoltarea relațiilor cu România, pe toate palierele.  Cu precădere, în ultimii ani am înregistrat progrese notabile și evoluții concrete pe multiple dimensiuni ale parteneriatului comun, iar cu ocazia vizitei în Washington, în 2019, aceste dimensiuni au fost extinse și îmbogățite cu noi domenii, precum securitatea rețelelor 5G și domeniul nuclear civil. În privința cooperării politico-militar și de securitate, a crescut semnificativ nivelul de conștientizare a importanței strategice a Mării Negre, atât în SUA, cât și la nivelul NATO, și am dezvoltat o viziune comună, România-SUA, cu privire la acest spațiu”.

”Au fost puse bazele pentru cresterea în continuare a prezenței militare a SUA în România, ca o garanție de securitate în față provocărilor complexe din regiune. Eu mă voi implică în continuare în mod direct pentru consolidarea și extinerea Parteneriatului Strategic cu SUA”

”A fost parafat un acord de dezvoltare, săptămana trecută, a unor proiecte concrete la Centrala de la Cernavodă.

La capitolul cooperare economică și domeniul energiei, au fost înregistrate progrese semnificative în ceea ce privește cooperarea în domeniul nuclear-civil. A fost parafat un acord de dezvoltare, săptămana trecută, a unor proiecte concrete la Centrală de la Cernavodă. În ceea ce privește  continuarea activă a demersurilor de aderare României la programul  Visa Waiver, partea americană a dat asigurări că acordă o atenție deosebită obținerii de progrese concrete în acest domeniu. Eu mă voi implică în continuare în mod direct pentru consolidarea și extinerea Parteneriatului Strategic cu SUA”. 

Președintele Klaus Iohannis a sustinut marți o conferință de presă, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, într-un context de accelerare a pandemiei de Covid-19. În ultimele 24 de ore, autoritățile au raportat un număr record de cazuri de îmbolnăviri – aproape 8.000 – dar și de decese – 120 de persoane.

Conferința vine după o ședință de evaluare și de prezentare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, convocată de șeful statului.

La discuțiile cu șeful statului au participat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful SDU, Raed Arafat, precum și alți specialiști în domeniul medical. Este vorba de general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.