La Consiliul „Steaua României” merge avocatul lui Tokes și cere ca Firea și Andronescu să se abțină

Publicat: 24 09. 2013, 13:49
Actualizat: 29 03. 2019, 16:50

Kincses Elod, avocatul lui Laszlo Tokes, a declarat, marți, că a fost invitat, alături de clientul său, joi, în fața Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României”, care urmează să ia în discuție solicitările de retragere a decorației conferite europarlamentarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kincses a afirmat că la ședința Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” va merge singur, întrucât Tokes va fi încă la Parlamentul European.

Avocatul a adăugat că va cere ca doi dintre cei șapte membri ai Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” – Gabriela Firea și Ecaterina Andronescu – să se abțină, în caz contrar acestea urmând să fie recuzate.

„Și Gabriela Firea și Ecaterina Andronescu au făcut sesizări, drept pentru care nu pot face parte din Consiliul de Onoare care judecă. Nu poți să și centrezi, să și dai cu capul. Am propus prin întâmpinare să se abțină, iar dacă nu, vor fi recuzate. Dacă totuși se va respinge recuzarea, voi susține întâmpinarea, apoi voi studia ce cale de atac există pentru această nelegalitate”, a spus Kincses.

Luni, Kincses Elod afirma că nu a fost constituit în mod legal Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României”, deoarece Adunarea Generală nu a fost statutară, motiv pentru care a scris un „proiect de întâmpinare” pe care îl va prezenta în fața acestuia.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În replică, președintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului (Harghita), că „nu își merită calitatea de cetățean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

Participanții la seminariile Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au cerut atunci retragerea distincțiilor acordate de statul român „extremiștilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Laszlo Tokes, decorat cu Ordinul Național „Steaua României”.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe președintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Național „Steaua României”.

Într-un comunicat transmis MEDIAFAX la acea vreme, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept „grave” și „neadevărate” acuzațiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susținând că afirmațiile sale au fost „denaturate într-o manieră inimaginabilă”.

El a susținut că în data de 27 iulie, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, s-a referit la o autonomie funcțională și apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmațiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia și Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieșite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.

Componența Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” rezultată din alegerile recente este: Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Șerban Brădișteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea și Ecaterina Andronescu. Președintele Consiliului este decanul de vârstă, academicianul Ionel Haiduc.

Prima ședință a Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” va avea loc în 26 septembrie, de ora 16.00, la Academia Română, iar membrii acestuia urmează să ia în discuție solicitările de retragere a decorației conferite lui Laszlo Tokes, una dintre cereri aparținând Corinei Crețu, care a făcut-o publică.

Președintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluție.

Conferirea decorației a fost motivată, potrivit decretului semnat de șeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.