LADY GAGA. Cine sunt copiii care au urcat pe scenă cu vedeta. VIDEO

Publicat: 17 08. 2012, 12:35
Actualizat: 18 08. 2012, 09:30

LADY GAGA  a susținut, joi seară, un show de peste două ore, în fața unui public de circa 35.000 de persoane, la Piața Constituției din Capitală, timp în care a cântat hituri precum „Alejandro”, „Just Dance” și „Judah” și a schimbat atâtea ținute câte personaje, potrivit Mediafax.

La finalul show-ului, diva a invitat pe scenă doi dintre fanii săi. Ea a ales la întâmplare doi copii din public, o fetiță blondă de 11 ani și un băiat, de vreo 8 – 9 ani. Prima a urcat pe scenă copila care, extrem de emoționată, a izbucnit în plâns când Lady Gaga a luat-o de mână și i-a oferit un dar – un ponei roz. A întrebat-o de unde este iar fetița a răspuns că este din Brăila.

Câteva secunde mai târziu, alături de cele două a urcat pe scenă, cu ajutorul bodyguarzilor, un băiețel, care a fost luat în brațe de artistă. Cu cei doi copii de mână, cântăreața și-a continuat show-ul arătându-le fanilor mișcările emblematice ale dansului ei: „Sunteți foarte frumoși și sunt mândră că sunt pe această scenă cu voi”, le-a spus artista copiilor. „Aș vrea să fiți cu toții alături de mine pe această scenă”, a continuat vedeta adresându-se publicului care o aclama.

La un moment dat, ea a dispărut de pe scenă, printr-o trapă, avându-i pe copii alături. Potrivit organizatorilor, în culise, fetița și băiatul au fost îmbrățișați de Lady Gaga și ulterior s-au reîntors în public.

Mai jos, urmăriți un video ce surprinde momentul în care copiii au ajuns pe scenă alături de Lady Gaga.