Liberalii moldoveni cer eliminarea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare

Publicat: 24 01. 2018, 08:09

Liberalii consideră că, prin aceste legi, limbii ruse i se atribuie un statut similar limbii oficiale – româna, ceea ce ar reprezenta o încălcare a Constituției.

„Se cheltuiesc milioane de lei pentru traducerea în limba rusă. Și atunci de unde să cunoască limba oficială a statului, când noi le-am băgat pe gât, inclusiv la minorități, limba rusă? Constituția le garantează dreptul la păstrare, la dezvoltare, le-am oferit prin lege și dreptul la studii și altele, dar nu putem să lăsăm ca limba română, care este oficială, să fie egalată cu limba rusă”, a spus Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal.

Partidul Liberal îi va solicita Curții Constituționale să se pronunțe asupra Legii cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, a legii care prevede publicarea actelor oficiale și în limba rusă, asupra Regulamentului Parlamentului care prevede traducerea actelor și desfășurarea ședințelor în limba rusă.

Deputații liberali consideră că sunt încălcate drepturile altor minorități naționale, comunități mai numeroase decât cea rusă. Totodată, limbii ruse îi este atribuit un rol mai mare decât cel prevăzut în Constituție, susține liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.

La începutul lunii noiembrie a anului 2017, Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din Constituția Republicii Moldova cu „limba română”. Un proiect de lege în acest sens nu a ajuns încă la votul din Parlament.

În schimb, președintele moldovean Igor Dodon consideră drept inadmisibile și nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială și a propus organizarea unui referendum în acest sens.