Lider de sindicat din învățământ: Desfășurarea competențelor lingvistice și digitale în februarie este ilegală

Publicat: 12 02. 2018, 10:32
Actualizat: 12 02. 2018, 12:40

„Legea educației naționale specifică faptul că elevii, care sunt absolvenți ai învățământului liceal, pot intra în examenul de Bacalaureat, care constă și în competențele digitale și ligvistice. În luna februarie, noi nu discutăm despre absolvenți. Cred că departamentul juridic ar fi trebuit să îi atragă atenția ministrului Educației asupra acestui aspect sau specialiștii pe care domnia sa i-a avut în minister, vorbim de fosta conducere a ministerului. Trebuia făcută o analiză mai aprofundată a legislației în vigoare”, a explicat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Marius Nistor.

Sindicalistul a menționat că, în ciuda neînțelegerilor legislative, examenul trebuie să continue, fără ca elevii să resimtă vreo presiune în plus din acest punct de vedere.

Întrebat dacă se impune vreo schimbare pentru promoția care va da anul viitor examenului de Bacalaureat, Nistor a răspuns: „Da, dar este o prevedere legislativă în acest sens, fiecare schimbare trebuie luată cu cel puțin un an înainte. Elevii, părinții și cadrele didactice trebuie să fie foarte bine informați. Este o decizie care a fost luată fără să se țină cont de părerea colegilor noștri din unitățile de învățământ, adică, cei care vor fi implicați în mod real în desfășurarea competențelor”.

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, potrivit calendarului anunțat de ministerul Educației Naționale.

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie).

În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie.

Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.

Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 9 iulie.