Locuitorii afectați de surparea din zona Eroilor se pot întoarce acasă de săptămâna viitoare

Publicat: 16 02. 2016, 17:17
Actualizat: 01 03. 2016, 12:47

Potrivit comunicatului, Metrorex a primit luni expertiza „care a confirmat faptul că imobilele sunt în siguranță, atât din punct de vedere al stabilității terenului de sub clădire, cât și din punct de vedere structural”.

Metrorex anunță că „deși clădirile nu au fost afectate în nici un fel ca urmare a evenimentului, pentru siguranță, s-au efectuat lucrări de consolidare a terenului de sub clădiri și din jurul acestora”.

Metrorex a transmis, luni, o adresă cu rezultatele expertizei către constructor și „spre știință” către consultant, precum și către Inspectoratul de Stat în Construcții.

Potrivit Metrorex, constructorul s-a angajat să execute în locuințe lucrări de înlocuire a unor instalații, precum și lucrări de vopsitorie și finisaje, astfel că locatarii se vor putea întoarce în casele lor după finalizarea acestor lucrări, începând cu săptămâna viitoare aceștia putând să se mute în locuințe.

Pentru a se evita o nouă restricționare a circulației, Metrorex a solicitat ca în perioada în care circulația de pe bulevardul Eroilor este restricționată, să se realizeze și accesul care subtraversează acest bulevard. Aceste lucrări ar fi necesitat conform graficului o întrerupere a traficului în zonă timp de trei luni – perioadă prevazută în proiect și programată pentru luna mai 2016.

Problemele pe bulevardul Eroilor și pe bulevardul Eroilor Sanitari din București au apărut pe 12 decembrie, când terenul s-a surpat din cauza lucrărilor făcute pentru extinderea magistralei de metrou, existând riscul de prăbușire a șoselei. Incidentul a fost semnalat de firma care face lucrări de modernizare și extindere la metrou, iar circulația în zonă – unde se află mai multe vile – a fost închisă.

După surparea șoselei, au fost evacuați 14 adulți și trei copii din imobilele afectate. Antreprenorul a asigurat cazarea, patru dintre cei evacuați fiind cazați la un hotel. Ceilalți locatari evacuați au refuzat cazarea la hotel și au mers la cunoscuți, preciza Metrorex.

Potrivit municipalității, costurile pentru refacerea infrastructurii, inclusiv a celei subterane, în zona Eroilor, vor fi decontate de constructor, asocierea Astaldi (Italia) – FCC Construccion (Spania) – Delta ACM (Romania) – AB Construct (România).