MADR face anunțul: Alertele referitoare la scumpirea cărnii nu sunt justificate de situația din piață

Publicat: 22 04. 2019, 16:09

În conformitate cu documentele emise de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, prețul cărnii de pasăre la poarta fermei a fost relativ constant pe toată perioada anului 2018 până în prezent, nefiind estimate creșteri nici pentru perioada următoare. „Deși ne aflăm în perioada sărbătorilor pascale, prețul ouălor la poarta fermei a scăzut cu 15%. Aceasta demonstrează faptul că la producători nu s-au înregistrat creșteri de prețuri”, arată comunicatul.

În comparație cu prețurile medii existente la nivelul UE, acestea sunt mai mici cu 22% în cazul cărnii de pasăre. De asemenea, prețul la poarta fermei la ouăle de consum este mai mic cu 24% față de media europeană.

Prețurile la carnea de porc la nivel global au fost influențate de situația din China – principalul producător la nivel mondial, cu o producție de anuala de cca. 400 milioane capete, țară afectată puternic de virusul Pestei porcine africane. Drept urmare, la nivel european, prețul la poarta fermei a avut o creștere de aproximativ 17% în perioada ianuarie – aprilie 2019, în timp ce în România, în același interval, creșterea a fost de numai 8%. În România, prețul cărnii de porc la poarta fermei în luna aprilie 2019 nu diferă semnificativ de cel din anul 2018, fiind similar cu cel din luna decembrie 2018.

Conform datelor furnizate de Asociația Producătorilor de Carne de porc din România se remarcă faptul că, după o perioadă de scădere accentuată a prețului la carnea de porc, se înregistrează o revenire a acestuia, aflat și în acest moment sub cel european.

La sfârșitul săptămânii trecute, un comunicat emis de Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) avertiza cu privire la creșterea prețului cărnii de porc și de pasăre cu 20% în ultimele două săptămâni, estimându-se o sporire cu încă 30-40%.

Foto: Hepta