Mai mulți arheologi au făcut o descoperire de senzație într-o pădure din Dâmbovița

Publicat: 04 06. 2015, 12:07

Peste 600 de monede provenind din secolul al XIV-lea, din perioada primei domnii a lui Mircea cel Bătrân, au fost descoperite într-o pădure din județul Dâmbovița de către o Asociația Pro Detecție, care reunește arheologi amatori, transmtie corespondentul MEDIAFAX.

Mircea Adrian Codoban, descoperitorul acestor monede, a declarat corespondentului MEDIAFAX că tezaurul conține 578 de dinari din argint și alte peste 40 de fragmente de dinari, toate fiind predate Muzeului de Istorie a României.

Codoban a spus că a căutat în pădurea din Dâmbovița împreună cu doi colegi, iar la finalul a aproximativ șase ore de căutări, în timp ce se îndreptau către mașină, detectorul le-a semnalizat prezența tezaurului.

„Este cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o până acum, pot spune că mai degrabă acest tezaur a fost salvat, având în vedere că l-am găsit într-o zonă de pădure intens circulată”, a spus Mircea Adrian Codoban.

Acesta a precizat că tezaurul nu a fost găsit în incinta unui sit arheologic.

Asociația pro Detecție reunește arheologi amatori care colaborează cu Muzeul de Istorie și cu muzee din țară, lunar, membrii asociației fac descoperiri provenind fie din perioada antică, fie din cea medievală, a precizat Mircea Adrian Codoban.