Mai mulți bani pentru infrastructură și refacerea parcului RATB

Publicat: 15 02. 2012, 11:56
Actualizat: 24 07. 2012, 06:21
Primăria Capitalei a prevăzut în proiectul de buget pe 2008 cei mai mulți bani pentru investiții în infrastructura rutieră și modernizarea parcului de mijloace de transport în comun, proiectul urmând să fie supus aprobării în ședința Consiliului General al Municipiului București de miercuri.

Primăria Capitalei a prevăzut în proiectul de buget pe 2008 cei mai mulți bani pentru investiții în infrastructura rutieră și modernizarea parcului de mijloace de transport în comun, proiectul urmând să fie supus aprobării în ședința Consiliului General al Municipiului București de miercuri. Proiectul de buget al Capitalei pe anul 2008 va fi supus, miercuri, aprobării în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Potrivit proiectului, suma totală prevăzută în bugetul municipalității în acest an va fi de 4.862.678.660 de lei (aproximativ 1,3 miliarde de euro).

Mai mult de jumătate din resursele orașului sunt asigurate din bugetul local (3.254.844.750de lei), restul reprezentând credite externe angajate de municipalitate încă din 2005 (1.429.085.000 de lei – aproximativ 400 de milioane de euro), potrivit proiectului bugetului municipal. Din banii pe care edilii municipali îi au la dispoziție anul acesta, Administrația Străzilor va primi peste 700 de milioane de lei, din care 475 milioane de lei vor fi pentru investițiile în infrastructura rutieră a orașului și 230 de milioane de lei pentru reparațiile curente la străzi.

La capitolul "Învățământ", a fost prevăzut un buget de 402.765.100 lei, sumă din care vor fi reabilitate cele peste o sută de unități de învățământ bucureștene prinse în creditul BEI. Cultura va beneficia de un buget substanțial pentru anul în curs – 259.984.000 lei. Investiții importante au fost prevăzute în acest an și pentru modernizarea parcului de mijloace de transport în comun, dar și a căilor de rulare a tramvaielor, RATB beneficiind de un buget de 600 milioane de lei.

De asemenea, regia bucureșteană de termoficare va avea la dispoziție, în 2008, 115 milioane de lei pentru modernizarea rețelelor de distribuție a agentului termic și punctelor termice de cartier, precum și aproape 365 de milioane de lei pentru subvenționarea facturilor de căldură pentru bucureșteni.