Mama acuzată că și-a omorât copilul în bătaie a fost arestată după ce și-a recunoscut fapta

Publicat: 07 07. 2019, 22:04

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că femeia, în vârstă de 36 de ani, și-a recunoscut fapta în timpul audierilor de la poliție.

„Pe numele femeii a fost emis de către Tribunalul Cluj un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma omorului calificat. Aceasta și-a recunoscut fapta în cadrul audierilor de la Poliție, însă nu a putut oferi nicio explicație privind motivele care au determinat-o să își bată copilul”, a spus Morar.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că micuțul de 9 ani a fost bătut crut, peste 80% din suprafața corpului fiind acoperită cu vânătăi.

„L-a zdrobit în bătaie pur și simplu”, au spus sursele citate.

Cei doi frați ai băiatului din Cluj-Napoca, omorât în bătaie de mamă, un geamăn rămas în viață al copilului decedat și un alt băiat de 11 ani, au fost internați, duminică, într-un centru de primire în regim de urgență al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Cluj, unde vor primi consiliere psihologică.

Potrivit DGASPC Cluj, și geamănul copilului mort era bătut, când a ajuns la centrul de primire în regim de urgență.

„Înainte de a fi aduși la centrul nostru, copiii au fost consultați la UPU unde s-a constatat că cel de 9 ani, geamănul celui decedat, prezintă și el urme de echimoze pe torace și membre”, a spus Alina Chiorean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Cluj.

Alina Chiorean a precizat că în urmă cu patru ani, cei trei frați au mai fost în sistemul de protecție, fiind crescuți în sistemul de asistență maternală, după care au fost redați mamei.