Manda, despre banii dați de Ghiță lui Kovesi pentru mașină: O să discutăm la comisie despre asta

Publicat: 12 04. 2018, 22:17

„Este un subiect important. O să discutăm despre el, nu-l vom evita”, a spus Manda, într-o emisiune difuzată joi seară de postul Antena 3.

Sebastian Ghiță a confirmat, în luna martie a acestui an, o serie de dezvăluiri ale jurnalistului Dan Andronic potrivit cărora fostul deputat i-ar fi dat bani lui Florian Coldea ca să-i dea Laurei Codruța Kovesi pentru ca aceasta să își cumpere o mașină, bani care nu ar mai fi fost returnați de procurorul-șef DNA.

„Confirm dezvăluirea lui Andronic, este reală, i-am dat banii lui Kovesi pentru mașină, banii nu au mai fost returnați”, a precizat Ghiță, pentru Antena 3.

Afirmațiile fostului deputat au venit după ce jurnalistul Dan Andronic a declarat că Sebastian Ghiță i-a povestit că Laura Codruța Kovesi a vrut să își cumpere o mașină, în timp ce era la Bruxelles, ca înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Laura Codruța Kovesi nu ar fi avut însă bani suficienți, mai având nevoie de 7.000 de euro. Drept urmare, Florian Coldea ar fi apelat la omul de afaceri Sebastian Ghiță ca să facă rost de restul de bani pentru Laura Codruța Kovesi. Iar Sebastian Ghiță i-ar fi dat 7.000 de euro cash lui Florian Coldea ca să-i dea Laurei Codruța Kovesi pentru a-și completa restul sumei necesare.

Procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a precizat, pe 28 martie, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că faptul că a primit bani de la Sebastian Ghiță, așa cum a susținut jurnalistul Dan Andronic că i-a spus fostul deputat, reprezintă „o minciună incalificabilă”.

„Faptul că am primit bani de la Sebastian Ghiță este o minciună incalificabilă și, prin urmare, în mod categoric, voi urma căile legale”, se arată într-un răspuns al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, remis la solicitarea MEDIAFAX.