MĂSURI. De 1 Mai, autoritățile vor patrula cu sute de câini polițiști. Românii sunt avertizați să nu iasă la grătar!

Publicat: 30 04. 2020, 11:45

Poliția va scoate pe străzi, de 1 Mai, când există riscul ca mulți dintre români să încalce Ordonanțele Militare, sute de echipe canine, la care se vor adăuga echipaje ale trupelor speciale, pregătite să intervină în cazul unor incidente violente, similare celor care au avut loc în perioada Paștelui.

Oficiali din cadrul Poliției Române au anunțat, pentru Gândul.ro, că, de 1 Mai, peste 14.000 de polițiști vor fi scoși pe străzi, la nivel național.

Printre aceștia se vor număra și echipe ale trupelor speciale, pregătite să intervină urgent, în cazul în care vor exista incidente, mai ales după experiența pe care autoritățile au avut-o în perioada Paștelui, atât în București cât și în alte județe din țară. Sursele citate au adăugat că, de această dată, vor patrula și 200 de echipe canine.

În ce privește sancțiunile, polițiștii au fost instruiți să aplice legea în mod obiectiv, iar acolo unde este cazul să manifeste „empatie” față de cetățenii afectați de criza provocată de noul coronavirus.

Totuși, polițiștii avertizează cetățenii să stea acasă și mai ales să nu organizeze petreceri ori să iasă la grătar. „Grătarele se pot face doar în familie și numai în propria curte”, au explicat oamenii legii, care au subliniat că parcurile și pădurile vor fi închise și păzite cu strictețe.

Celor 14.000 de polițiști li se vor adăuga jandarmi, polițiști locali și cadre ale MApN.