Medicul Beuran contestă la TMB revocarea sa din funcția de șef de secție de la Spitalul Floreasca

Publicat: 31 01. 2020, 17:40

Mircea Beuran a fost demis din această funcție după ce o femeie a luat foc pe masa de operație de la Spitalul Floreasca.

Medicul contestă deciziași vrea să fie repus în funcție, scrie Monitorul Justiției.

În exclusivitate, Monitorul Justiției publică cererea de chemare în judecată a Spitalului Clinic de Urgență București, prin care prof. dr. Mircea Beuran solicită ca instanța să dispună:

1. Anularea Deciziei nr. 1/06.01.2020 și a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin care s-a dispus revocarea subsemnatului din funcția de șef al Secției clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București începând cu data de 07.01.2020.

2. Repunerea părților în situația anterioară emiterii Deciziei nr. 1/06.01.2020 și a Deciziei nr. 23/07.01.2020, prin reintegrarea subsemnatului în funcția de șef al Secției clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.

3. Obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre veniturile salariale indexate, majorate și actualizate la care aș fi avut dreptul în intervalul cuprins între momentul emiterii deciziei de revocare și cel al reintegrării efective a subsemnatului pe funcția de șef al Secției clinice Chirurgie generală III și veniturile obținute în exercitarea funcției de medic primar chirurgie generală.

4. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În cererea depusă la tribunal, Beuran prezintă toată situația de fapt legată de cele două intervenții chirurgicale din 13 decembrie 2019 și 22 decembrie 2019 asupra pacientei care a luat foc, care fusese internată în 10 decembrie 2019 cu diagnosticul de tumoră canceroasă de pancreas caudal în stadiu avansat. Prima intervenția a decurs fără incidente medicale sau de altă natură, precizând că a fost folosit același dezinfectant ca la intervenția din 22 decembrie 2019, când a avut loc incidentul din altă sală de operații, unde a fost dusă în 22 decembrie 2019 pentru intervenție de urgență, pacienta având hemoragie masivă. În ce privește cea de-a doua intervenție, Beuran explică, prin avocatul Gabriel Uluitu, toate deciziile luate pentru intervenția de urgență din ziua în care a avut loc incidentul. Conform documentului, pacienta a fost dusă în alt bloc operator decât cel în care operează Beuran întrucât aceasta nu era disponibilă.

„Operația din data de 22.12.2019 a fost începută de către medicul rezident de an V chirurgie, dl Dumitriu Bogdan.

Pregătirea pacientei pentru efectuarea intervenției chirurgicale din data de 22.12.2019 a inclus și dezinfecția tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului. Cu această ocazie, a fost utilizat, ca substanță alcoolică dezinfectantă, tot produsul Skinman Soft Protect.

La momentul inițierii procedurilor de intervenție, subsemnatul nu am făcut parte din echipa operatorie.

În timpul operației, s-a produs un incident prin aprinderea câmpurilor operatorii. S-au făcut manevre de stingere a focului și, ulterior, mutarea pacientei în altă sală de operații, unde s-a repetat pregătirea intervenției chirurgicale, inclusiv prin dezinfecția tegumentelor de pe peretele anterior al abdomenului cu aceeași substanță. De această dată nu a mai avut loc niciun incident.

Conform înregistrărilor camerelor video din incinta spitalului, la ora 9.23 am intrat în blocul operator unde s-a efectuat cea de-a doua operație din ziua respectivă (blocul operator în care pacienta a fost mutată după producerea incidentului constând în aprinderea câmpurilor operatorii). Intervenția chirurgicală s-a încheiat la ora 9.45, după care pacienta a fost preluată de către echipa de chirurgie plastică”, se arată în acțiunea de chemare în judecată.

Conform documentului depus de medic la instanță, angajatorul nu a indicat exact care sunt faptele ce i se impută și care constituie încălcări ale obligațiilor ce îi reveneau în exercitarea funcției de șef secție.

„Obligațiile stabilite în sarcina subsemnatului prin contractul de administrare au caracter general, nefiind posibilă o motivare a actului de revocare prin simpla indicare de către angajator a acestora, fără o încadrare a lor în împrejurări de fapt concrete și determinate. Opțiunea angajatorului – constând în neindicarea faptelor care au întemeiat măsura dispusă – determină imposibilitatea subsemnatului de cunoaștere a motivelor care au fost avute în vedere pentru a fi luată măsura revocării din funcția de șef de secție (măsură ce are ca efect însăși încetarea a contractului de administrare ca urmare a manifestării unilaterale a voinței unei părți a acestuia) și de formulare a unor apărări în sprijinul susținerii nevinovăției mele.

Decizia de revocare din funcție nu cuprinde motivarea în drept a măsurii dispuse de către angajator. Conform clauzei VI – „Încetarea contractului”, lit. b), revocarea din funcție a șefului de secție poate interveni în cazul: nerealizării indicatorilor de performanță ai managementului secției, timp de minimum un an, din motive imputabile acestuia (evaluarea anuală); neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de administrare.

În cadrul deciziei de revocare nu este precizată ipoteza care a fost avută în vedere de către angajator pentru a dispune măsura revocării.

Referirea din cuprinsul contractului la posibilitatea încetării acestuia ca urmare a revocării șefului de secție din funcție în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate nu dă dreptul angajatorului de a dispune măsura într-un mod intempestiv și discreționar, fără nicio întemeiere în fapt și în drept. Cerința întemeierii în fapt a motivelor revocării din funcție constituie o condiție sine qua non a acestui act dispus de managerul spitalului””, conform documentului publicat de Monitorul Justiției.

Totodată, prof.dr.Mircea Beuran a dat în judecată și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, prin care solicită instanței: „anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria DSP nr. 0000630/06.01.2020 prin care s-a dispus sancționarea contravențională a subsemnatului cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, restituirea sumei de 500 de lei pe care am achitat-o cu titlu de amendă contravențională conform chitanței seria 100/2020 IF-CLP nr. 160/09.01.2020 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.